Campania „Ora Reciclării”, derulată de RETIM și ADID Timiș, a continuat cu succes și în acest an școlar, în cadrul Săptămânii Verzi, consolidându-și rolul de pilon al educației ecologice în județul Timiș. Lansată în 2022, inițiativa a implicat până acum peste 6.000 de elevi și profesori, numărând doar în aprilie 2025 peste 1.300 de elevi care au participat la activitățile dedicate.
Scopul principal al campaniei este să promoveze colectarea separată a deșeurilor prin metode educative moderne, captivante și adaptate fiecărei vârste. Elevii au luat parte la prezentări dinamice, au vizionat materiale video educative și au răspuns la quiz-uri online. Aceste activități au transformat noțiuni tehnice într-o experiență accesibilă și distractivă.
Pentru implicarea activă, copiii au fost premiați cu premii ecologice – sticle reutilizabile, ghiozdane, creioane colorate, cărți cu povești și puzzle-uri educative. Aceste cadouri nu doar că au adus bucurie, ci au consolidat și mesajul campaniei: adoptarea unui stil de viață sustenabil începe din copilărie.
„Ora Reciclării” își propune nu doar să informeze, ci să formeze un comportament responsabil, care să transforme obiceiurile zilnice ale elevilor și ale familiilor lor.
Campania nu se oprește aici. În 2026, RETIM și ADID Timiș își propun să extindă programul către cât mai multe unități de învățământ, să întărească colaborarea cu cadrele didactice și să continue să aducă educația ecologică mai aproape de comunitate.
Cu ajutorul materialelor distribuite, mesajul despre importanța colectării separate a deșeurilor ajunge și în casele elevilor, implicând întreaga familie în efortul de protejare a mediului, cu accent pe conservarea acestor resurse valoroase – adică a deșeurilor reciclabile.
Pentru mai multe detalii și pentru a afla cum puteți participa în campanie, vizitați site-ul RETIM.
Noi colectăm separat!