+40 374 885 692

Anunţ important pentru cetăţenii localităţilor Giarmata și Cerneteaz

Se aproprie de final perioada de mobilizare în vederea preluării de către  compania RETIM Ecologic Service SA a serviciilor de colectare şi transport a deşeurilor municipale de la locuitorii, societăţile comerciale şi instituţiile publice din comuna Giarmata – localitățile Giarmata și Cerneteaz. Astfel, începând cu data de 16 decembrie 2020, RETIM va începe colectarea efectivă a deşeurilor reziduale şi reciclabile din cele două localităţi menţionate. Iată care sunt ultimele informaţii necesare , precum şi PROGRAMUL DE COLECTARE pe străzi.

De la data primei informări publice – 7 octombrie 2020 – privind intrarea în operare în comuna Giarmata, agenţii companiei RETIM au realizat vizite la domiciliile persoanelor fizice şi la sediile societăţilor comerciale pentru întocmirea noilor contracte de salubrizare. Procesul de contractare este în cea mai mare parte finalizat, dar există încă utilizatori ai serviciului de salubrizare care NU au încheiat încă contracte cu noul operator, compania noastră, RETIM Ecologic Service SA.

Înştiinţăm pe această cale că Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare din judeţul Timiş  prevede obligativitatea utilizatorilor de a încheia contracte numai cu operatorul care are dreptul să presteze astfel de activitati in aria teritorial-administrativa in care se afla utilizatorul. Neîncheierea contractului cu operatorul autorizat pentru colectarea deşeurilor are următoarele consecinţe:

  • Neridicarea recipientelor de colectare a deşeurilor – pubela neagră şi sacul galben
  • Aplicarea de către organele abilitate a unei amenzi cuprinse între 500 şi 1000 de lei, conform Legii nr 101/2006.

În vederea încheierii rapide a unui contract de salubrizare, aveţi la dispoziţie următoarele canale:

De asemenea, utilizatorii serviciului de salubrizare – persoane fizice, societăţi comerciale şi instituţii publice – au obligaţia să asigure precolectarea separată, în recipientele asigurate de operatorul serviciului, distinct inscripționate și amplasate în spații special amenajate, a deșeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților lucrative pe care le desfășoară;  “Ghidul de colectare separată” se poate consulta online la următorul link https://retim.ro/utile/ghid_tm/ Nerespectarea obligaţiei de colectare separată a deşurilor va avea următoarele consecinţe:

  • Neridicarea recipientelor de colectare a deşeurilor – pubela neagră şi sacul galben
  • Aplicarea de către organele abilitate a unei amenzi cuprinse între 100 şi 300 de lei, conform Legii nr 101/2006.

PROGRAMUL DE COLECTARE LOCALITATEA GIARMATA

Utilizatorilor serviciului de salubrizare din localitatea Giarmata li se vor ridica deşeurile reziduale şi cele reciclabile în zile diferite.

Deşeurile reziduale – PUBELA NEAGRĂ – vor fi colectate o dată pe săptamână separat pe străzi, în zilele de LUNI, MIERCURI şi JOI.

Deşeurile reciclabile – SACUL GALBEN pentru persoane fizice sau PUBELE și CONTAINERE GALBENE pentru agenți economici– vor fi colectate o dată la două săptămâni în ziua de VINERI.

Iată PROGRAMUL DIN GIARMATA PE STRĂZI (fișier PDF).

PROGRAMUL DE COLECTARE LOCALITATEA CERNETEAZ

Utilizatorilor serviciului de salubrizare din localitatea Cerneteaz li se vor ridica deşeurile reziduale şi cele reciclabile în zile de diferite.

Deşeurile reziduale – PUBELA NEAGRĂ – vor fi colectate săptămânal în ziua de MARŢI.

Deşeurile reciclabile – SACUL GALBEN pentru persoane fizice sau PUBELE și CONTAINERE GALBENE pentru agenți economici– vor fi colectate o dată la două săptămâni în ziua de VINERI.

Iată PROGRAMUL DIN CERNETEAZ PE STRĂZI (fișier PDF).

Operatorii serviciului de Call Center RETIM sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

Câștigătorii concursului „Ora de Reciclare”

Între 29 Octombrie și 16 Noiembrie a avut loc concursul „Ora de Reciclare”, un concurs educativ, organizat de RETIM ECOLOGIC SERVICE SA şi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID) împreună cu partenerul Zona de Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara. Concursul s-a bucurat de mulți participanți din partea școlilor primare, gimnaziale și liceale., având scopul de a marca importanța deșeurilor și colectarea separată a acestora.

Iată lista completă a câștigătorilor , structurată pe cele trei categorii de concurs:

PREMII Secțiunea I – DESENE

PREMII Secțiunea II – ESEURI

PREMII Secțiunea III – VIDEO + FOTO

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, nu a fost posibilă organizarea ceremoniei de premiere cu prezența fizică a copiilor și a cadrelor didactice implicate, aceasta fiind organizată în cadru restrâns cu organizatorii concursului.

Concursul a avut un real succes în rândul elevilor, fiind înscriși peste 500 de elevi din zona 1 Timișoara. Lucrările au fost expuse pe panourile din Foaierul de lângă Sala Multifuncțională – Palatul Administrativ.

Obiectivul organizatorilor a fost să dezvolte o atitudine responsabilă a elevilor și profesorilor față de gestionarea deșeurilor, importanța colectării separate a acestora și protejarea mediului înconjurător.

Concursul a fost structurat pe trei secțiuni, astfel:

 Secțiunea I – învățământ primar : elevii au realizat un desen sau o pictură în care să demonstreze că ştiu cum se realizează colectarea separată a deşeurilor reciclabile și să reflecteze acest lucru în desen.

Secțiunea II- învățământ gimnazial : elevii și-au expus talentul prin a scrie un eseu despre realizarea colectării separate a deşeurilor reciclabile, punându-le în valoare.

Secțiunea III – învățământ liceal: elevii au realizat un video sau o fotografie în care și-au exprimat părerea despre cum se face colectarea separată a deșeurilor reciclabile.

Premiile concursului au fost în valoare totală de 20.139,10 de lei, fiind structurate pe următoarele categorii de premii:

Premiul I – 15x tablete Huawei Media Pad T3

Premiul II – 20 x Multifunctionala imprimata, copiator, scanner HP Deksjet 2320 All in One

Premiul III – 30 x Casca audio Sony MDRZX

Premiile de participare –  90 pixuri, 150 bidoane de apă de 0,5 l, 90 şepcuţe, 90 de sacoşe din material reciclabil.

Începând cu săptămâna viitoare, câștigătorii vor intra în posesia premiilor, prin intermediul profesoriilor coordonatori, care le vor recepționa din partea organizatorilor .

Prezent la ceremonia restrânsă, Alin Nica, președinte Consiliul Județean Timiș a spus:  „Mă bucur de această inițiativă a organizatorilor  RETIM și ADID,  că au răspuns pozitiv așa mulți elevi inițiativei voastre. Am rămas plăcut impresionat de toate lucrările, am văzut dorință, deschidere din partea elevilor, profesorilor în direcția reciclării, colectări separate, a tuturor lucrurilor care ne fac responsabili în vederea obținerii unui mediu sănătos” .

Foarte multe lucrări frumoase, expresive. Prin aceste lucrări, elevii demonstrează că sunt conștienți de importanța colectării separate a deșeurilor și de protejarea mediului, ei sunt cei care shimbă viitorul și viața prin mesajele lor. Mulțumesc pentru partipare  elevilor, profesorilor coordonatori pentru implicare. Felicitări câștigătorilor!” a declarat  Romeo Petru Ursu, director executiv ADID Timiș.

Toate lucrările au fost foarte bune, iar unele dintre ele ne dau de gândit.Copiii demonstrează că știu cum se colectează separat, au acumulat aceste demonstrații prin joacă, prin desen, printr-un act creat, iar pe măsură ce vor crește vor deveni cetățeni responsabili cu mediu, ceea ce pentru noi este un succes„, a punctat Sorin Kosz, responsabil comunicare Retim.

A fost un concurs reușit, cu multe lucrări sugestive înscrise, se vede că profesorii coordonatori s-au implicat în desfășurarea acestui concurs. Mulțumesc tuturor profesorilor, membrilor implicați,  și mulțumesc Retim și ADID pentru posibilitatea de a contribui la dezvoltarea armonioasă a cunoștințelor de protecția mediului în rândul elevilor ” declară Ana Crăsneanu, președinte fondator Lions Club Timișoara Dinamic Plus .

RETIM anunţă încetarea prestării serviciilor de salubrizare în oraşul Filiaşi începând cu 18 noiembrie 2020

După 14 ani în care a prestat servicii de salubrizare în Filiaşi, compania RETIM Ecologic Service îşi încetează activitatea în acest oraş. Primăria Filiaşi, alături de ADI ECODOLJ, anunţă că  firma SC Iridex Group Salubrizare SRL este operatorul care preia  colectarea deşeurilor menajere.

Compania RETIM Ecologic Service SA informeză toţi utilizatorii serviciului de salubrizare din Filiaşi  că începând cu  data de 18.11.2020 încetează prestarea serviciului de salubrizare în localitate. RETIM a notificat autorităţile  publice cu privire la încetarea contractului începând cu data de 01.05.2020, dar a asigurat până la data curentă continuitatea serviciului pe  perioada prevăzută de lege, interval de timp care să permită primăriei şi ADI ECODOLJ  contractarea unui alt operator de salubrizare

Noul operator de salubrizare în localitatea Filiaşi este, începând cu data de 18.11.2020 ,      compania Iridex Group Salubrizare SRL cu următoarele date de contact:

Telefon Dispecerat Dolj: 0251 979

www.iridexsalubrizare.ro

E-mail: office@iridexsalubrizare.ro

Pe această cale, compania RETIM mulţumeşte utilizatorilor pentru colaborarea din ultimii 14 ani, timp în care a asigurat serviciul de salubrizare al oraşului şi este disponibilă pentru suport organizatoric în perioada următoare, astfel încât predarea serviciului să se facă în cele mai bune condiţii.

Raport de activitate trimestrul III 2020 – Depozitul de Deşeuri Nepericuloase Ghizela

Conform HG 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, RETIM Ecologic Service SA prezintă raportul de activitate la Depozitul de Deşeuri Nepericuloase Ghizela, aferent trimestrului III 2020.
Precizăm că monitorizările au fost realizate de către institute de cercetare independente: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice I.C.S.I. Râmnicul Vâlcea şi Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială- ECO-IND sucursala Timișoara.

Pentru informaţii complete consultaţi raportul in format PDF:

RAPORT TRIMESTRUL III 2020

Regulament oficial al concursului ORA DE RECICLARE

FORMULAR DE ÎNSCRIERE CONCURS (format PDF)

Pentru conformitate, AICI se regăsește REGULAMENTUL OFICIAL al concursului semnat și de ștampilat de organizatori.

________________________________

I. Organizatorii concursului

SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA cu sediul jud. Timiș, orașul Timișoara, Str. Gheorghe Lazar nr. 24, et. 4 SAD 31-33 – clădirea „FRUCTUS PLAZA”, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J35/56/1997, cod de înregistrare fiscală RO9112229, reprezentată prin Dan Pascu director General Marketing Economic, denumită în continuare RETIM,

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, cu sediul Timișoara, Bld. Revoluției 1989 nr. 17, camera P 05, indentificată prin CIF  26171624, Registrul Special Asociații și Fundații Nr. 101/07.10.2009, reprezentată prin Romeo Petru Ursu Director Executiv, denumită în continuare ADID Timiș,

împreuna cu Partenerii:

Zonă în Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara, cu sediul în Timișoara, Str. Anton Bacalbasa nr. 3a, ap. 3, identificată prin CUI/CIF 40037416/2018 , reprezentată prin Dr. ec. prof. Ana Crăsneanu, președinte fondator, denumită în continuare Lions Club Timisoara Dinamic Club,

desfășoară în perioada 29 octombrie – 16 noiembrie , un concurs online pentru clasele I-IV,  V-VIII şi IX- XII de informare şi conștientizare a modului în care se face colectarea separată a deșeurilor reciclabile denumit „ORA DE RECICLARE” (in continuare “Concursul”)

1.1 Regulamentul Oficial este întocmit şi va fi făcut public conform legislaţiei aplicabile din România prin publicarea pe site-ul web www.retim.ro si www.adidtimis.ro

1.2 Participanţii la Concurs sunt obligaţi să respecte termenii şi condiţiile regulamentului oficial al Concursului, potrivit celor menţionate mai jos („Regulamentul Oficial”). 

1.3 Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament Oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după aducerea acestora la cunoștinţa publicului.

II. Zona de desfășurare și durata concursului: „ORA DE RECICLARE”

2.1 Concursul este organizat şi se desfăşoară în Zona 1 a județului Timiș (conform arondării SIMD) în localitățile unde operatorul RETIM prestează servicii de salubrizare, în cadrul unităților de învățământ primar, gimnazial şi liceal. În concurs se pot înscrie și participa toți elevii din clasele I – XII din judetul Timiș Zona 1.

Localităţile incluse în Zona 1 sunt : Becicherecu Mic, Biled, Bucovăţ, Cărpiniş, Cenei, Checea, Dudeştii Noi,  Dumbrăviţa, Fibiş, Foeni, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Giulvăz, Iecea Mare, Maşloc, Moşniţa Nouă, Orţisoara, Otelec, Parţa, Peciu Nou, Pişchia, Remetea Mare, Satchinez, Săcălaz, Sânandrei, Sânmihaiu Român, Şag, Şandra, Timişoara, Uivar, Variaş.

2.2 Concursul se va desfasura in perioada 29 octombrie – 16 noiembrie 2020, cu structura urmatoare:

  1. Anuntarea concursului. Termen: 29 octombrie 2020

Prin intermediul Ana Crăsneanu, presedinte Zonă în Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara – mijloace de comunicare interna ( grup Whatsapp directorii unităţilor de învățământ)

  • Prin intermediul RETIM – în baza listei cu datele de contact ale scolilor participante, RETIM va completa anuntul de informare către toate unitățile de învățământ cu acceptul ISJ Timiș
  • Inscrierea elevilor în concurs Termen: 2 noiembrie 2020
  • Conducerea fiecarei unități de invatamant va desemna un profesor coordonator care va implementa proiectul în clasă
  • Datele de contact ale profesorului coordonator vor fi transmise catre RETIM, la adresele de mail: retim.ro@gmail.com

III. Dreptul de participare și tema concursului

3.1 Acest Concurs se adresează elevilor de invatamant primar, gimnazial şi liceal (clasele I – XII), învățătorilor, profesorilor si/sau dirigintilor claselor participante. Profesorii coordonatori trebuie sa trimita fisa de participare și sa obtina acordul parintiilor participiantilor minori pentru procesarea datelor cu caracter personal in perioada mentionata in prezentul Regulament – pana pe 4 noiembrie 2020.

3.2 Nu au dreptul să participe unități de învățământ preșcolar, postliceal sau universitar.

3.3 Rudele de pana la gradul al 2-lea din cadrul organizatoriilor RETIM, ADID TIMIȘ şi Zona în Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara, nu au dreptul să participe la acest concurs;

3.4 Elevii vor fi reprezentați prin profesorii coordonatori/ directorul unităților de învățământ care trimit solicitarea de participare in acest concurs, conform prezentului Regulament. Profesorul care trimite solicitarea de inscriere in concurs  va fi denumit in continuare profesor coordonator. Profesorul coordonator va colecta lucrările de la elevi și le va depune la secretariatul unității de învățământ, iar directorul sau persoana desemnată de acesta, va transmite lucrarile on-line însoțite de un tabel scanat și confirmat prin semnătură, ștampila și nr înregistrare, cu participanții pe cele 3 secțiuni : învățământ primar, gimnazila și liceal, reprezentantului organizatorilor. Directorul unităților de învățământ va servi drept unic punct de contact intre organizatorii Concursului si scoala participanta.

3.5. Elevii din ciclul primar trebuie sa realizeze un desen sau o pictura în care să demonstreze că ştiu cum se realizează colectarea separată a deşeurlilor reciclabile și să reflecteze acest lucru în desen.

Elevii din ciclul gimnazial trebuie să scrie un eseu în care să demonstreze că ştiu cum se realizează colectarea separată a deşeurlilor reciclabile și să reflecteze acest lucru în eseu.

Elevii din ciclul liceal trebuie să realizeze un video/fotografie în care să demonstreze că ştiu cum se realizează colectarea separată a deşeurlilor reciclabile și să reflecteze acest lucru în video sau fotografie. Video-ul sau fotografia se poate posta pe propria pagina de Facebook, Instagram, TikTok cu #oradereciclare si #retim.

Informatii generale:

  1. In PUBELA sau SACUL GALBEN vom depozita toate ambalajele din PLASTIC, METAL si HARTIE sau CARTON, precum si maculatura. Astfel, cutiile de iaurt, cutiile de lapte, sticlele de plastic (PET) de apa sau alte bauturi racoritoare, conservele,, dozele de sucuri, cutiile in care cumparam jucariile, caietele vechi şi alte ambalaje de cartontoate se vor depozita in PUBELA sau SACUL GALBEN.
  1. In CLOPOTELE VERZI de pe strada, asemanatoare unor IGLOO-uri VERZI, vom depozita ambalajele din sticla precum sticlele de sticla de la bauturi racoritoare si borcanele in care au fost muraturi sau compot.
  1. În mediul rural se poate folosi COMPOSTORUL pentru obținerea unui compost din deșeurile biodegradabile din gospodărie: resturi de legume și fructe, coji de ouă, flori uscate, frunze, pliculețe de ceai și alte deșeuri care se descompun total prin putrezire.
  1. Atunci cand turtim ambalajele de plastic, metal si carton avem mai mult loc in PUBELA sau SACUL GALBEN. Este foarte important deci sa le impachetam si sa le strivim cat de mult putem.
  1. Este foarte important ca in CLOPOTELE VERZI sa depunem numai sticla de sticla si sa nu punem aici si sticlele de plastic.
  1. Mai multe detalii pe https://retim.ro/utile/ghid_tm/ si https://retim.ro/colectati-separat-si-depozitati-corect-deseurile/

IV. Mecanism concurs „ORA DE RECICLARE”

4.1 Pentru a participa la concursul “ORA DE RECICLARE”, participantii parcurg urmatoarele etape:

Inscrierea in program se realizează de către Ana Crăsneanu, președintele Zonă în Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara, prin preluarea datelor centralizate de la unitățile de învățământ ( tabel, fișe de înscriere și formular pentru acordul parintiilor privind protecția datelor) transmise online de către directorul unităților de învățământ / persoana desemnată de acesta, pe adresa anacrasneanu@yahoo.com, care va transmite datele centralizate la nivelul județului Timiș, pe adresa retim.ro@gmail.com până în data de 4 noiembrie 2020.

Organizarea expozitiei și asigurarea membrilor juriului se realizează de către  organizatorii concursului și partenerul Zonă în Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara.

Mecanism concurs:

Tema concursului :

Clasele I-IV

Realizarea unui desen sau pictura A4 care sa ilustreze colectarea separata deseurilor reciclabile, atat de catre copii cat si de catre adulti.

– Participanții vor concepe acest afiș ca un desen, ca o pictura, ca un colaj sau orice alta forma de executie, atat timp cat el se va prezenta pe o cola de hartie de dimensiunea A4.

– Afisul poate fi lucrat in carioci, acuarele sau creioane colorate.

– Fiecare participant va putea inscrie in concurs un singur desen

– Afișele A4 trebuie sa conțină următoarele date pe verso:

          – nume si prenume participant / profesor coordonator

          – clasa / unitatea de învățământ și localitatea

          – număr telefon, adresă și adresă de email părinte

Punctarea desenului A4 se va face dupa cum urmează:

  • 60 puncte – informația tehnică de la punctele 1-6 – în afis trebuie să se regăsească cât mai multe dintre cele 7 reguli de colectare a deseurilor. Fiecare regula reprezentata corect va fi punctata cu 10 puncte.
  • 20 de puncte – reprezentarea temei concursului – Colectarea separata a deseurilor reciclabile!
  • 20 puncte – creativitatea desenului

Clasele V-VIII

Realizarea unui eseu care sa prezinte colectarea separata deseurilor reciclabile, atat de catre copii cat si de catre adulti.

– Participanții vor concepe acest eseu care va avea mimum o pagina A4.

– Sunt permise abordarea tuturor temelor posibile care au legatura cu tema concursului.

– Fiecare participant va putea inscrie in concurs un singur eseu.

– Eseul trebuie sa conțină următoarele date pe verso:

          – nume si prenume participant / profesor coordonator

          – clasa / unitatea de învățământ și localitatea

          – număr telefon, adresă și adresă de email părinte

Clasele IX-XII

Realizarea unui video sau unei fotografii care sa prezinte colectarea separata deseurilor reciclabile, atat de catre copii cat si de catre adulti. . Video-ul sau fotografia se poate posta pe propria pagina de Facebook, Instagram, TikTok cu #oradereciclare,  #retim #adidtimis, dar trebuie trimise obligatoriu si pe adresa de email retim.ro@gmail.com. Se va solicita confirmare de primire, ceea ce va certifica inscrierea in concurs.

– Participanții vor concepe acest video care va avea mimum 20 de secunde.

– Sunt permise abordarea tuturor temelor posibile care au legatura cu tema concursului.

– Fiecare participant va putea inscrie in concurs un singur video sau fotografie.

–  E-mailul trimis cu video-ul sau fotografia trebuie sa conțină următoarele date:

          – nume si prenume participant / profesor coordonator

          – clasa / unitatea de învățământ și localitatea

          – număr telefon, adresă și adresă de email părinte

            Perioada concurs:

  • Etapa 1: 4- 11 noiembrie 2020 – Prezentarea temei si a mecanismului de concurs in clasele I-XII
  • Etapa 2: 12-16 noiembrie 2020 – Strângerea materialelor de concurs de la fiecare unitate de învățământ  de către Zonă în Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara care se transmit apoi către RETIM in format electronic în data de 17 noiembrie.
  • Etapa 3: 20 noiembrie 2020 – Desemnarea castigatorilor ( juriu format din: RETIM, ADID și Zonă în Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara)

Premii TOTALE:

  • 15 = 9.888,90 lei

Premii de participare, la alegere în limita următoarelor cantitati:

  • și elevi înscriși în concurs.

Premiile vor fi împărţite pe cele trei cicluri de învăţământ astfel:

Secţiunea I – Clasele I-IV

  • Premiul 1: Tableta Huawei Media Pad T3 x 5 bucăţi
  • Premiul 2: Multifunctionala imprimata, copiator, scanner HP Deksjet 2320 All in One x 6 bucăţi
  • Premiul 3: Casca audio Sony MDRZX x 10 bucăţi
  • Premii de participare, la alegere in limita urmatoarelor cantitati:
    • 30 pixuri  in valoare
    • 50 bidoane de apa de 0,5 l
    • 30 sepcute
    • 30 de sacose din material reciclabil

Secţiunea II – Clasele V-VIII

  • Premiul 1: Tableta Huawei Media Pad T3 x 5 bucăţi
  • Premiul 2: Multifunctionala imprimata, copiator, scanner HP Deksjet 2320 All in One x 7 bucăţi
  • Premiul 3: Casca audio Sony MDRZX x 10 bucăţi
  • Premii de participare, la alegere in limita urmatoarelor cantitati:
    • 30 pixuri  in valoare
    • 50 bidoane de apa de 0,5 l
    • 30 sepcute
    • 30 de sacose din material reciclabil

Secţiunea III – Clasele IX-XII

  • Premiul 1: Tableta Huawei Media Pad T3 x 5 bucăţi
  • Premiul 2: Multifunctionala imprimata, copiator, scanner HP Deksjet 2320 All in One x 7 bucăţi
  • Premiul 3: Casca audio Sony MDRZX x 10 bucăţi
  • Premii de participare, la alegere in limita urmatoarelor cantitati:
    • 30 pixuri  in valoare
    • 50 bidoane de apa de 0,5 l
    • 30 sepcute
    • 30 de sacose din material reciclabil

Lucrările vor fi colectate la unitățile de învățământ  în perioada 12 – 16 noiembrie 2020, urmând ca Zonă în Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara să centralizeze datele la nivel de județ și să le transmită la RETIM până în data de 17 noiembrie.

Concursul se va desfasura conform prevederilor prezentului Regulament, care este obligatoriu pentru toti participantii. Concursul urmareste informarea si constientizarea elevilor si profesorilor privind importanta colectarii seprate a deseurilor si reciclarii acestora. Obiectivul primordial il constituie dezvoltarea unei atitudini responsabile a elevilor si profesorilor fata de deseuri, in special fata de colectarea separata a deseurilor.

Dorim ca prin acest concurs sa ajutam scolile sa-si fructifice pozitia privilegiata in comunitatea locala prin oferirea catre si prin elevi a solutiilor pentru o problema comunitara inca nerezolvata in totalitate pe plan local: colectarea separata a deseurilor.

Organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica/completa si/sau schimba prezentul Regulament, precum si dreptul de a suspenda si/sau inceta desfasurarea concursului, cu conditia instiintarii prealabile a participantilor cu privire la orice modificare a vreuneia din prevederile acestuia, prin publicarea pe site-urile www.retim.ro și www.adidtimis.ro .

Participarea la Concurs implica cunoasterea si acceptarea integrala, expresa si neechivoca de catre participanti a prezentului Regulament. Prin participarea la acest Concurs, scolile/elevii sunt de acord cu mentionarea lor in cadrul materialelor realizate de Organizatori. Concursul va putea fi intrerupt in caz de forta majora, sau printr-o decizie a Organizatorilor, dar nu inainte de a anunta participantii, cel putin prin publicarea pe site-urile www.retim.ro și www.adidtimis.ro.

Materialele trimise de participanți vor fi evaluate de o comisie mixtă in data de  20 noiembrie 2020,  Iar acordarea premiilor va fi asigurată de către Zonă în Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoarape baza unui proces verbal, în perioada 23-30 noiembrie 2020.

V. Premiile acordate în cadrul concursului

La sfarșitul concursului, în urma centralizării datelor privind activitățile educaționale ecologice organizate, Organizatorul impreuna cu Partenerii  vor întocmi clasamentul final.

5.1 Valoarea totală a premiilor este de  20.139,10 de lei. Avem urmatoarele 3 categorii de premii:

       1. Premiul 1: 15 x tablete Huawei Media Pad T3

       2. Premiul 2: 20 x Multifunctionala imprimata, copiator, scanner HP Deksjet 2320 All in One

       3. Premiul 3: 30 x Casca audio Sony MDRZX

Premii de participare, la alegere in limita urmatoarelor cantitati:

  • 90 pixuri 
    • 150 bidoane de apa de 0,5 l
    • 90 sepcute
    • 90 de sacose din material reciclabil

VI. Procedura pentru acordare a premiilor

6.1 Clasele I – XII:

– Premiile se vor acorda în baza clasamentului final stabilit de către o comisie mixtă.                            –  Clasamentul final se va întocmi în termen de maxim 2 zile de la finalizarea Concursului. 

– Înmânarea bunurilor se va face până în 30 Noiembrie 2020, în baza unui Proces Verbal de predare primire.

– Nu se permite acordarea contravalorii în bani a bunurilor oferite în cadrul Concursului sau schimbarea parametrilor/caracteristicilor acestora. 

VII. Răspundere

7.1 Prin participarea la Concurs, unitatile de invatamant și elevii participanți declară pe propria răspundere că au luat la cunoştinţă şi sunt de acord cu următoarele: 

  1. Participantul este singur răspunzător pentru orice declaraţie neconformă cu realitatea
  2. Toate unitățile de învățământ participante trebuie să semneze Convenția de participare
  3. Nu pot participa în concurs clase sau grupuri de elevi, fără aprobarea direcțiunii
  4. Fiecare activitate organizată și realizată va trebui documentată foto sau video pentru a fi validată de organizatori. Din fotografii sau înregistrarea video trebuie să reiasă clar că activitățile au avut loc în perioada de desfășurare a concursului. În caz contrar acestea nu vor fi luate în considerare.
  5. O parte dintre fotografiile care prezintă elevii implicați în diverse activități educaționale vor fi promovate public pe pagina de Facebook a organizatorilor și pe site-ul retim.ro si www.adidtimis.ro. Participantul trebuie să se asigure că are (dacă este nevoie) acordul părinților pentru publicarea fotografiilor respective.
  6. Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi în nume propriu sau prin cesiune către partenerii concursului, orice material fotografic, video și audio cu participanții în cadrul concursului ORA DE RECICLARE, realizate în timpul desfasurarii acestui concurs.

VIII. ÎNCETAREA ŞI ÎNTRERUPEREA CONCURSULUI ÎNAINTE DE TERMEN

8.1 Concursul va putea înceta sau poate fi întrerupt în cazul declarării stării de ugenţă sau de forţă majoră sau printr-o decizie a Organizatorului, decizie ce va fi anunţată public şi care va respecta prevederile legale. Prin aducerea la cunoştinţa publicului a unei astfel de decizii, concursul va înceta/se va întrerupe de drept şi nicio parte interesată nu va putea avea temei pentru a pretinde continuarea acesteia sau orice fel de despăgubiri. 

8.2. Încetarea sau întreruperea concursului din motivele indicate mai sus determină încetarea obligaţiilor născute în sarcina Organizatorului în raporturile cu participanţii.

8.3. Organizatorul este îndreptăţit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudare a concursului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea sau costurile pe care le implică organizarea şi desfăşurarea concursului, inclusiv de a modifica procedura de desfăşurare a concursului. 

IX.  Protectia datelor cu caracter personal

9.1. Prin prezentul Regulament Oficial, Organizatorul se obliga sa respecte prevederile legislatiei privind protectia datelor cu caracter personal respectiv, ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din data de 27.04.2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (,,GDPR’’) aplicabil incepand cu 25.05.2018.

9.2 Prezentul Regulament stă la dispoziţia participanților, precum și la dispoziția oricărei persoane sau autorităţi interesate putând fi consultat gratuit online pe website-urile www.retim.ro si www.adidtimis.ro.

9.3 Participarea la Concurs implică obligativitatea cunoașterii și respectării prevederilor prezentului Regulament.

9.4 Organizatorul, în calitate de operator de date, va prelucra datele cu caracter personal doar ale participanţilor furnizate în mod direct de către aceștia sau de unitatile de invatamant partenere, cu stricta respectare a legislației în domeniul protecției datelor.

9.5 In cazul participantilor minori (sub 16 ani) la concurs, unitatea de invatamant se obliga sa obtina in mod expres consimtamantul parintilor / tutorilor / reprezentantilor pentru procesarea datelor cu caracter personal a participantilor de catre organizatorii Concursului.

9.6 Monitorizarea respectării cerințelor legale în acest domeniu este asigurată inclusiv de către responsabilul cu protecția datelor desemnat în cadrul RETIM, având următoarele date de contact: dpo@retim.ro.

9.7 Organizatorul colectează, stochează și prelucrează date cu caracter personal ale participanților la Concurs pentru scopuri legate de organizarea și desfășurarea Concursului, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare în domeniul protecției datelor cu caracter personal, inclusiv pentru scopuri legate de îndeplinirea unor obligații legale care incumbă în sarcina Organizatorului ca urmare a organizării prezentului Concurs.

9.8 Pentru scopurile legate de organizarea și desfășurarea acestui Concurs, datele cu caracter personal ale participanților sunt prelucrate în temeiul consimtamantului participantilor, precum și în temeiul obligațiilor legale care incumbă în sarcina Organizatorului în contextul Concursului organizat, inclusiv, dar fără limitare la obligațiile în materie fiscală sau în materia arhivării.

9.9 Furnizarea de către participanți a datelor cu caracter personal poate fi o obligație contractuală sau o obligație necesară pentru încheierea unui contract și este necesară pentru a putea beneficia de premiile oferite prin intermediul acestui Concurs. Refuzul de a furniza/prelucra datele cu caracter personal în condițiile descrise prin prezentul Regulament ori furnizarea incorectă/incompletă a acestora atrage imposibilitatea participării valabile la acest Concurs.

9.10 Datele cu caracter personal ale participanților vor fi stocate pe durata desfășurării Campaniei, precum și în conformitate cu obligațiile legale care incumbă Organizatorului.

9.11 În cazul în care Organizatorul va dezvălui datele furnizate de participanţi către terțe părți, dezvăluirea va fi făcută doar către unii sau toți dintre următorii destinatari: entităţi, parteneri contractuali ori către autoritățile publice centrale/locale.

9.12 Datele cu caracter personal furnizate către Organizator nu pot fi transferate în afara României, către state din Uniunea Europeană.

9.13 În vederea exercitării drepturilor menţionate mai sus, participanţii sau reprezentantii acestora vor adresa o cerere, adresată in atentia:

Responsabilului cu Protectia Datelor (DPO)

Adresa de Corespondenta: TIMIŞOARA, Str. Gh. Lazar Nr. 24 et. 4 SAD 31-33

E-mail: dpo@retim.ro

Inainte de a da curs oricarei astfel de cereri, ne rezervam dreptul de a va verifica identitatea, pentru a ne asigura ca solicitarea provine chiar din partea persoanei vizate.

9.14 Prin înscrierea și participarea la Concurs, inclusiv prin acceptarea premiului, câștigătoruii sunt de acord ca numele acestora și premiile câștigate să fie făcute publice de către Organizator. În baza acordului câștigătorilor, Organizatorul va putea utiliza pe o durată de 1 (unu) an, în scopuri publicitare imaginea și alte date ale câștigătorului, precum adresa, vârsta, ocupatie inclusiv prin publicarea acestora în materiale publicitare (după caz, tipărite, audio sau video), în orice formă de publicitate post-Concurs, în legătură cu acest Concurs şi evenimentele conexe ale Organizatorului, fără remunerare sau cost din partea Organizatorului. Câştigatorul nu va emite pretenţii financiare împotriva Organizatorului pentru realizarea acestor operaţiuni. Astfel, înscrierea în Concurs implică acceptarea necondiţionată şi irevocabilă a Câștigătorilor ca numele, fotografiile şi materialele filmate cu aceştia în timpul desfăşurării Concursului sau în cadrul evenimentelor publicitare post-Concurs, conţinând imaginea, numele şi vocea acestora, să poate fi fixate, difuzate şi/sau exploatate în scop publicitar pe o durată de 1 an de la momentul participării la Concurs, de către Organizator şi/sau subcontractanţi ai acestuia, fără niciun fel de pretenţii pecuniare sau de orice altă natură din partea Câștigătorilor.

9.15 Prin înscrierea şi participarea la Concurs, Câștigătorii cedează cu titlu gratuit Organizatorului dreptul exclusiv de a folosi imaginea şi vocea acestora în toate ipostazele, situaţiile şi apariţiile realizate de aceştia în timpul Concursului la care au participat pe o durată de 1 an de la momentul participării la Concurs. Drepturile acordate includ dreptul de folosire a numelui, imaginii (în fotografii şi/sau înregistrări audiovideo) şi a vocii acestora, în toate tipurile de media cunoscute în prezent sau apărute ulterior, precum şi folosirea lor pe o durată de 1 an de la momentul participării la Concurs în scop publicitar, în toate campaniile de promovare realizate de către Organizator.

Dreptul de a depune o plangere la autoritatea de supraveghere si cerere in justitie: persoanele vizate au dreptul de a depune plangere la autoritatea de supraveghere a prelucrarii datelor in cazul in care considera ca le-au fost incalcate drepturile: Autoritatea Nationala pentru Supravegherea Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal; Adresa: Bulevardul General Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucuresti; e-mail anspdcp@dataprotection.ro

X. Litigii

10.1 Orice potentiale litigii aparute intre organizatori si participantii la Concurs vor fi solutionate pe cale amiabila, iar, in caz de litigiu, de instantele competente din Timișoara.

Organizatori,

RETIM ECOLOGIC SERVICE SA

Dan PASCU – Director General Marketing Economic

ADID TIMIS

Ing. Romeo Ursu

Director Executiv

Zonă în Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara

Presedinte fondator,

Dr. ec. prof Ana Crăsneanu

COLECTAȚI SEPARAT ȘI DEPOZITAȚI CORECT DEȘEURILE!

RETIM şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş (ADID) vă informează despre activitatea de colectare separată a deşeurilor reciclabile, care este un pas mare spre un viitor verde al județului Timiș, aliniat cerințelor Uniunii Europene!

Un pas mare spre un viitor verde al județului Timiș, aliniat cerințelor Uniunii Europene!

Cum colectăm separat deșeurile reciclabile?

PUBELA GALBENĂ / SACUL GALBEN

pentru ambalaje din hârtie, carton, metal, plastic

Această pubelă se va folosi pentru depozitarea deșeurilor reciclabile, ambalajele fiind golite complet de conținut. Iată ce puteţi depozita în recipientele de culoare galbenă:

  • HÂRTIE ȘI CARTON

Ambalaje din carton (cutii, ambalaje alimentare)

Maculatură (caiete, cărți, ziare, reviste)

  • METAL

Doze metal, conserve, tuburi de alimente

Folie de metal

Tetrapack (cutii de lapte, de tomate, sucuri)

  • PLASTIC

PET (suc, apă, bere)

Folie de plastic

Pungi și ambalaje din plastic

  • LEMN MĂRUNȚIT NETRATAT

NU SE DEPOZITEAZĂ:

x          Baterii

x          Obiecte de sticlă

x          Led-uri electrice

x          Ceramică

x          Oale și tigăi

  • Este important ca recipientele să nu conțină resturi alimentare. Pentru a folosi la maximum capacitatea pubelei, pliați, turtiți sau striviți ambalajele.
  • Aceste pubele NU se vor folosi pentru ambalaje din sticlă.
  • În mediul rural și la gospodăriile individuale din zona urbană, colectarea deșeurilor reciclabile se face în sacul galben. RETIM distribuie gratuit câte o rolă care conține 50 de bucăți saci galbeni, cantitate suficientă doi ani de zile la o frecvență de colectare de o dată la două săptămâni. În cazul în care utilizatorul constată că are nevoie de saci galbeni suplimentari față de cei asigurați gratuit prin contract, aceștia se pot achiziționa contra cost de la sediul operatorului RETIM.

CLOPOTUL VERDE

se folosește pentru depozitarea  ambalajelor de sticlă.

În toate localitățile din mediul urban și rural în care RETIM activează, sunt amplasate recipiente de forma unor clopote de culoare verde.

Aici veți putea depozita numai ambalaje din sticlă de la:

  • băuturi răcoritoare
  • băuturi alcoolice
  • borcane

NU SE DEPOZITEAZĂ:

x          Becuri și neoane: acestea se colectează în majoritatea supermarket-urilor și a magazinelor de

electrocasnice în urne special amenajate.

x          Parbrize și oglinzi

x          Sticlă de geam

x          Decorațiuni din sticlă

Este obligatoriu să goliți și să clătiți recipientele înainte de depozitare!

Containerele sunt monitorizate zilnic şi sunt golite la faţa locului atunci când s-au umplut, conţinutul lor urmând a fi ridicat imediat de utilajele RETIM Ecologic Service.

Află unde sunt clopotele de sticlă din localitatea ta pe www.retim.ro.

COMPOSTORUL

pentru deșeurile biodegradabile (în mediul rural).

Compostarea se face din RESTURI care pot fi folosite ca ÎNGRĂȘĂMINTE NATURALE.

Compostând resturi din grădină sau gospodărie, acestea devin îngrășăminte naturale PENTRU UN PĂMÂNT MAI FERTIL!

SE COMPOSTEAZĂ:

  • Iarbă tăiată, buruieni, frunze uscate, resturile de crengi tăiate de la copaci, gard viu şi arbuşti, plante moarte rezultate din curăţirea eleşteului.
  • Resturi de fructe şi legume, coji de banane, portocale, lămâi, rămăşiţe de plante, pâine învechită, plante uscate, pământ.

NU SE COMPOSTEAZĂ:

x          Lichide

x          Mâncare gătită

x          Carne

IMPORTANT:

Compostorul vă va permite să reduceți volumul de deșeuri menajere din gospodăria dvs. După compostare, puteți utiliza materialul rezultat ca îngrășământ natural.

PAȘII PROCESULUI DE COMPOSTARE SUNT:

1.         Adunați toate deșeurile biodegradabile și vegetale din gospodărie mentionate anterior. Nu uitați să separați aceste tipuri de deșeuri de alte resturi.

2.         La baza compostorului asezați un strat de 10-15 cm de crengi rupte sau alte resturi din grădină.

3.         Alternați câte un strat de deșeuri biodegradabile cu câte un strat de sol uscat din grădină.

4.         Utilizați compostul finit ca și îngrășământ natural.

COLECTEAZĂ SEPARAT ACUM PENTRU UN VIITOR MAI BUN!