Directiva UE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice – DEEE, transpusă în legislaţia română prin OUG 5/2015, la art.10, alin. 2, obligă autorităţile publice locale să colecteze separat DEEE de la gospodăriile particulare. Primăria municipiului Timişoara a stabilit, împreună cu operatorul de servicii publice de salubrizare RETIM Ecologic Service SA, patru puncte de colectare a acestor tipuri de deşeuri pe următoarele locaţii:
1) punct colectare DEEE – Str. Ovidiu Cotruș, nr. 40 (fosta adresă: Calea Chișodei, Str. Mile Cărpenișan, nr. 3); Program: L-V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00
2) punct colectare DEEE – Calea Moşniţei nr. 2 – 4; Program: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00
3) punct colectare DEEE – Aleea Avram Imbroane nr. 70; Program: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00
4) punct colectare DEEE – Calea Torontalului nr.94; Program: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00
Punctele de colectare sunt dotate cu containere speciale, în care cetăţenii pot depune următoarele tipuri de deşeuri de echipamente electrice, electronice şi electrocasnice:
– aparate de uz casnic de mari dimensiuni
– aparate de uz casnic de mici dimensiuni
– echipamente informatice şi de telecomunicaţii
– echipamente de larg consum
– echipamente de iluminat
– unelte electrice şi electronice (cu excepţia celor industriale fixe de mari dimensiuni)
– jucării, echipamente sportive şi de agrement
– dispozitive medicale (cu excepţia tuturor produselor implantate şi infectate)
– instrumente de supraveghere şi control
– distribuitoare automate.Cetăţenii pot obţine informaţii suplimentare referitoare la tipurile de deşeuri ce se colectează la punctul de colectare cel mai apropiat, precum şi despre modul de pregătire şi de preluare a deşeurilor, la sediul RETIM Ecologic Service SA, telefon 0256/499.490.