+40 374 885 692

RETIM extinde serviciul de colectare a deșeurilor din construcții. Se introduc și containerele de 1,7 mc și 3 mc

RETIM informează cetățenii din Timișoara că, începând cu luna ianuarie 2022, extinde serviciul de colectare și transport a deșeurilor din construcții și amenajări cu containerele de 1,7 mc și 3 mc. Aceste containere de capacitate mai mică sunt potrivite pentru șantierele din zonele cu acces restricționat pentru mașini de mare tonaj (de exemplu în centrul istoric al orașului) sau pentru șantiere cu amploare mai redusă.

De ce se colectează SEPARAT deșeurile din construcții, demolări și amenajări
Deșeurile provenite de la activitățile de construcții, demolări și amenajări interioare sau exterioare NU sunt deșeuri menajere și nu se colectează prin serviciul obișnuit al companiilor de salubrizare pentru că sunt una dintre categoriile de deşeuri cele mai poluante pentru mediu. De aceea, a devenit o obligaţie legală pentru toţi beneficiarii proiectelor de construcţii, demolări, reabilitări şi renovări să se debaraseze de ele doar prin intermediul unui operator autorizat.

Care sunt deșeurile din construcții și demolări pe care le preluăm?
Materiale rezultate din construcţii, demolări și amenajări clădiri precum pământ, lemn, amestecuri de beton, cărămizi, țigle, materiale ceramice.

Obligația legală de eliminare corespunzătoare
Producătorii sau deținătorii de deşeuri din construcţii şi demolări sunt obligaţi prin lege să prezinte şi să respecte un PLAN DE ELIMINARE a acestor deseuri care vor fi colectate contra cost doar de catre operatori autorizati.
Conform legii in vigoare precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor din construcţii se efectuează la solicitarea şi pe cheltuiala producătorilor/ deţinătorilor de deşeuri numai în recipiente standardizate, de tip containere sau bene tip container de diverse capacităţi numai de catre operatori economici autorizati. Aceste deşeuri să fie colectate separat pe tipuri de materiale: ciment, cărămizi, ţigle, ceramică roci, ipsos, plastic, metal, fontă, lemn, sticlă, resturi de tâmplărie etc

Serviciile și tarifele RETIM dedicate colectării acestui tip de deșeuri
RETIM oferă tuturor clienților din zona de operare (Timișoara, zona periurbană, Lugoj, Buziaș, Recaș și localitățile din mediul rural) servicii de închiriere containere speciale pentru colectarea deşeurilor din construcţii şi demolări de 1,7 mc (doar pentru municipiul Timișoara), de 3mc (doar pentru municipiul Timișoara), de 7 mc și de 22 mc.

Tariful pentru colectarea și transportul deseurilor inerte (pământ, lemn, amestecuri de beton, cărămizi, țigle, materiale ceramice ) pentru :

  • Persoane juridice este de 220 lei/ mc + TVA;
  • Persoane fizice este de 170 lei/ mc + TVA;
    la care se adaugă
    Chirie container 1,7mc = 8 lei/ zi + TVA; disponibil doar pentru municipiul Timișoara, maximum 3 zile lucrătoare de la data amplasării.
    Chirie container 3mc = 10 lei/ zi + TVA; doar pentru municipiul Timișoara, maximum 3 zile lucratoare de la data amplasarii.
    Chirie container 7mc = 14 lei/ zi + TVA; maximum 5 zile lucrătoare de la data amplasării
    Chirie container 22mc = 30 lei/ zi + TVA; maximum 10 zile lucrătoare de la data amplasării

Plata pentru colectarea și transportul deșeurilor inerte se va face în avans, în baza formularului de comandă completat de către client.
Transportul containerului pe distanțe mai mari de 10 km față de municipiul Timișoara este contra cost.

Care este procedura de contractare a serviciului
Persoanele fizice sau juridice care doresc să facă o comandă pentru colectarea și transportul deşeurilor rezultate din amenajari/demolări/activitati de constructii au la dispoziție următoarele modalități:
1) ONLINE la adresa de email : radu.ungur@retim.ro sau gabriela.hanes@retim.ro
2) La Biroul Clienți RETIM se completează un Contract / Formular de comandă care cuprinde capacitatea containerului şi locaţia unde clientul doreşte amplasarea lui, precum şi perioada pentru care are nevoie de container, si sa plătească contravaloarea serviciului în AVANS, urmând ca RETIM să programeze amplasarea containerului.
În cazul existenței unui contract de prestări servicii încheiat cu plata la termen pentru transportul și colectarea deșeurilor din construcții/demolări, valoarea prestației este facturată separat în baza bonurilor de transport confirmate de beneficiar pentru cursele efectuate la sfârșitul fiecărei luni calendaristice.

Ce se întâmplă dacă abandonez deșeurile
Conform OUG 92/2021 abandonul și eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop este interzisă și constituie o contravenție și se sancționează cu amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice

Dacă ai nevoie de detalii sau informații suplimentare despre acest gen de deșeuri sau despre orice deșeuri colectate de RETIM
Scrie-ne pe email contact@retim.ro sau pagina oficială de Facebook; radu.ungur@retim.ro sau gabriela.hanes@retim.ro.
Sună-ne la numărul de Call Center 0374 885 692, unde operatorii noștri sunt disponibili de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00!

INAPOI LA STIRI