+40 374 885 692

JUDEȚUL ALBA. Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase

În perioada 06 – 30 iunie 2022 Asocierea RER Vest – RETIM organizează o nouă acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase și a celor periculoase din menajer. Acestea vor fi preluate gratuit la containerele dedicate, amplasate în anumite zile la un punct fix din fiecare localitate

Asocierea RER Vest–RETIM reamintește tuturor utilizatorilor serviciului de salubrizare că deșeurile voluminoase și cele periculoase din menajer nu se colectează odată cu cele menajere. Astfel, nu este permisă depozitarea acestora în sau lângă recipientele obișnuite care se regăsesc la punctele comune de colectare de la blocuri sau în recipientele individuale alocate locuitorilor de la case. De asemenea, este interzisă abandonarea deșeurile voluminoase și cele periculoase în locuri neamenajate!

Soluția legală și gratuită de debarasare a acestor deșeuri este predarea lor în cadrul unei noi campanii trimestriale, care este organizată de către Asocierea RER Vest-RETIM în colaborare cu ADI Salubris Alba.

Localitățile din Zona 1 Alba în care se derulează campania sunt Alba Iulia, Aiud, Ocna Mureș, Teiuș, respectiv comunele Ciugud, Berghin, Ohaba, Mihalț, Stremț, Galda de Jos, Cricău, Ighiu, Sântimbru, Rădești, Rimetea, Lopadea Nouă, Livezile, Mirăslău, Hopârta, Fărău, Noșlac, Lunca Mureșului, Unirea.

CINE poate preda deşeuri voluminoase și periculoase din menajer

Cetățenii din localităţile menţionate pot aduce și preda gratuit, în perioada campaniei, deșeurile voluminoase și periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE VOLUMINOASE sunt:

  • mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative
  • mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice
  • covoare, carpete, preșuri
  • canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete,saltele
  • oale
  • ceasuri
  • perdele, draperii
  • dulapuri de baie, suporturi prosoape
  • lustre, tablouri
  • obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș (fără sticlă), suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă
  • obiecte mari de folosință îndelungată precum : calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri (fără sticlă), fără tâmplărie PVC.

DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:

  • ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase
  • ambalaje metalice care conţin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),
  • materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase
  • vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase
  • baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii
  • solvenţi, acizi, alcali
  • uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile
  • detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase
  • spray-uri de vopsea, spumă
  • deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,
  • pesticide
  • deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,voluminoase
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

CÂND și UNDE se pot preda deşeurile voluminoase și periculoase din menajer

Preluarea deșeurilor se face în zilele lucrătoare din perioada anunțată în tabelul de mai jos, în intervalul orar 08.30-16.30.

Campanie colectare deseuri voluminoase si periculoase

Detalii despre efectuarea acestor campanii și pe www.rervest.ro .
De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 694, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

ALBA. Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase în Alba Iulia, Aiud, Teiuș, Ocna Mureș și comunele limitrofe

În perioada 24 februarie – 28 martie 2022 Asocierea RER Vest – RETIM realizează prima campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și a celor periculoase din menajer din Zona1 Alba. Acestea vor fi preluate gratuit la containerele dedicate, amplasate în anumite zile la un punct fix din fiecare localitate.

Operatorul de salubrizare informează că deșeurile voluminoase și cele periculoase din menajer nu se colectează odată cu cele menajere. Astfel, nu este permisă depozitarea acestora în sau lângă recipientele obișnuite care se regăsesc la punctele comune de colectare de la blocuri sau în recipientele individuale alocate locuitorilor de la case. De asemenea, este interzisă abandonarea deșeurile voluminoase și cele periculoase în locuri neamenajate!

Soluția legală și gratuită de debarasare a acestor deșeuri este predarea lor în cadrul primei campanii trimestriale din 2022, care este organizată de către Asocierea RER Vest-RETIM în colaborare cu ADI Salubris Alba.

Localitățile din Zona 1 Alba în care se derulează campania sunt Alba Iulia, Aiud, Ocna Mureș, Teiuș, respectiv comunele  Ciugud, Berghin, Ohaba, Mihalț, Stremț, Galda de Jos, Cricău, Ighiu, Sântimbru, Rădești, Rimetea, Lopadea Nouă, Livezile, Mirăslău, Hopârta, Fărău, Noșlac, Lunca Mureșului, Unirea.

CINE poate preda deşeuri voluminoase și periculoase din menajer

Cetățenii din localităţile menţionate pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile voluminoase și periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE VOLUMINOASE sunt:

–           mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative

–           mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice

–           covoare, carpete, preșuri

–           canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete,saltele

–           oale

–           ceasuri

–           perdele, draperii

–           dulapuri de baie, suporturi prosoape

–           lustre, tablouri

–           obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș (fără sticlă), suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă

–           obiecte mari de folosință îndelungată precum : calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri (fără sticlă), fără tâmplărie PVC.

DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:

–          ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase

–           ambalaje metalice care conţin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),

–           materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase

–           vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase

–           baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii

–           solvenţi, acizi, alcali

–           uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile

–           detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase

–           spray-uri de vopsea, spumă

–           deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,

–           pesticide

–           deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,voluminoase
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

CÂND și UNDE se pot preda deşeurile voluminoase și periculoase din menajer

Preluarea deșeurilor se face în zilele lucrătoare din perioada anunțată în tabelul de mai jos, în intervalul orar 08.30-16.30.

LOCALITATEDATA AMPLASĂRII CONTAINERELORDATA RIDICĂRII CONTAINERELORLOCAȚIA AMPLASĂRII CONTAINERELOR
ALBA IULIA24-Feb-202228-Feb-2022Zona Centrala ELECTRICA, Cartier Cetate Piața Pascu, Cartiere Ampoi 3 (Casa Traian), Parcare Stadion (OMV)
TEIUȘ28-Feb-20221-Mar-2022STR.HOREA (Curtea fostei Sectii Drumuri și Poduri)
AIUD1-Mar-20223-Mar-2022Zona Centrală și Aiudul de Sus
OCNA MUREȘ1-Mar-20223-Mar-2022Cartier Colonie Monchim
CIUGUD 4-Mar-20227-Mar-2022Centrul comunei
GALDA DE JOS4-Mar-20227-Mar-2022Centrul comunei
CRICĂU4-Mar-20227-Mar-2022STAȚIE EPURARE
IGHIU8-Mar-202210-Mar-2022Centrul comunei
STREMȚ8-Mar-202210-Mar-2022Centrul comunei
SÂNTIMBRU8-Mar-202210-Mar-2022Centrul comunei
OHABA11-Mar-202214-Mar-2022Centrul comunei
BERGHIN11-Mar-202214-Mar-2022Centrul comunei
MIHALȚ14-Mar-202217-Mar-2022Centrul comunei
RĂDEȘTI14-Mar-202217-Mar-2022Centrul comunei
RIMETEA18-Mar-202222-Mar-2022Centrul comunei
LIVEZILE18-Mar-202222-Mar-2022Centrul comunei
LOPADEA NOUĂ18-Mar-202222-Mar-2022Centrul comunei
MIRĂSLĂU23-Mar-202228-Mar-2022Centrul comunei
UNIREA23-Mar-202228-Mar-2022Centrul comunei
FĂRĂU23-Mar-202228-Mar-2022Centrul comunei
NOȘLAC28-Mar-202228-Mar-2022Centrul comunei
LUNCA MUREȘULUI28-Mar-202228-Mar-2022Centrul comunei
HOPÂRTA28-Mar-202228-Mar-2022Centrul comunei

Detalii despre efectuarea acestor campanii și pe www.rervest.ro.

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 694, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

ALBA. Atenție la deșeurile periculoase din menajer! Nu le aruncați oriunde și oricum, aduceți-le gratuit la containerele speciale

După cum atenționează din start numele generic, deșeurile periculoase sunt extrem de nocive pentru natură și oameni! Acestea trebuie manipulate cu foarte mare atenție și depozitate în condiții speciale. Vă puteți debarasa legal și gratuit de ele  în cadrul primei campanii trimestriale din 2022 prin care acestea sunt colectate de către RER Vest- RETIM în colaborare cu ADI Salubris Alba.

În perioada 01 februarie – 03 martie 2022 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase în zona 2 a judeţului Alba. Sunt incluse orașele Sebeș, Cugir, respectiv comunele  Daia,Cut, Spring, Doștat, Gârbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliștea, Blandiana, Vințu de Jos, Ceru-Băcăinți, Șibot, Șugag.

CINE poate preda deşeuri periculoase din menajer

Cetățenii din localităţie menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:

ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase

–           ambalaje metalice care conţin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),

–           materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase

–           vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase

–           baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii

–           solvenţi, acizi, alcali

–           uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile

–           detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase

–           spray-uri de vopsea, spumă

–           deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,

–           pesticide

–           deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,voluminoase
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile periculoase din menajer

PERICULOASE ZONA 2  RURAL + SEBEȘ + CUGIR – Camp.1 – 2022
ANULZIUAUATLocatieOrar
20221.02MVINEREAIntersectia strazilor Codrului si Deal (după podul peste râul Cugir)8.30-16.30
20222.02MVINEREAIntersectia strazilor Codrului si Deal (după podul peste râul Cugir)8.30-16.30
20223.02JCUGIRStrada Narciselor – zona Stadion, Parc8.30-16.30
20224.02VCUGIRStrada Narciselor – zona Stadion, Parc8.30-16.30
20227.02LSEBEȘcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
20228.02MSEBEȘcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
20229.02MSEBEȘcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
202210.02JSEBEȘcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
202211.02VSEBEȘcartier Mihai Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
202214.02LDaia RomânăStrada Luncii – lângă baza sportivă8.30-16.30
202215.02MCutStrada Principală, nr 323 – in dreptul stației de autobuz 38.30-16.30
202216.02MȘpringsat Șpring, nr 423 (curtea fostului S.M.A.)8.30-16.30
202217.02JDoștatIntersecția DJ 141D cu strada După Vale, în dreptul imobilului cu nr. 2698.30-16.30
202218.02VGârbovaStrada Văii, nr. 452 – în fața Primăriei8.30-16.30
202221.02LCâlnicLângă podul situat peste Valea Câlnicului, în proximitatea Căminului Cultural8.30-16.30
202222.02MSăscioriParcarea Pieței Agroalimentare8.30-16.30
202223.02MPianuPianu de Sus, Zona Ocolului Silvic Valea Pianului R.A.8.30-16.30
202224.02JSălișteaStrada Drejman, vizavi de imobilul cu nr. 4468.30-16.30
202225.02VAcmariu, comuna BlandianaCaminul Cultural8.30-16.30
202228.02LVințu de josStr. Lucian Blaga, în parcarea din zona imobilelor cu nr 23, 25, 278.30-16.30
20221.03MCeru BăcăințiStrada Principală, nr 58.30-16.30
20222.03MȘibotÎn spate la Târgul de Animale8.30-16.30
20223.03JȘugagIeșirea din comună spre sat Tău-Bistra, pe partea stângă8.30-16.30

Detalii despre efectuarea acestor campanii pe www.retim.ro, www.rervest.ro .

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 694, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00

ALBA. Ce facem cu mobila, salteaua, covoarele vechi?

ATENȚIE! Nu abandonați deșeurile voluminoase în locuri neamenajate! Vă puteți debarasa legal și gratuit de ele  în cadrul primei campanii trimestriale din 2022 prin care acestea sunt colectate de către RER Vest- RETIM în colaborare cu ADI Salubris Alba.

În perioada 01 februarie – 23 martie 2022 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor voluminoase în zona 2 a judeţului Alba. Sunt incluse orașele Sebeș, Cugir, respectiv comunele  Daia,Cut, Șpring, Doștat, Gârbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliștea, Blandiana, Vințu de Jos, Ceru-Băcăinți, Șibot, Șugag.

CINE poate preda deşeuri voluminoase

Cetățenii din localităţie menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile voluminoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE VOLUMINOASE sunt:

–           mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative

–           mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice

–           covoare, carpete, preșuri

–           canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete,saltele

–           oale

–           ceasuri

–           perdele, draperii

–           dulapuri de baie, suporturi prosoape

–           lustre, tablouri

–           obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș (fără sticlă), suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă

–           obiecte mari de folosință îndelungată precum : calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri (fără sticlă), fără tâmplărie PVC.

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale, periculoase
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile voluminoase

VOLUMINOASE ZONA 2 RURAL + SEBEȘ + CUGIR – TRIMESTRUL 1 – 2022
ANULZIUALOCALITATEADRESAORAR
20221.02MSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
20222.02MSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
20223.02JSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
20224.02VSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
20227.02LSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
20228.02MSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
20229.02MSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
202210.02JSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
202211.02VSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
202214.02LSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
202215.02MSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
202216.02MSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
202217.02JSebeșcartier Mihail Kogălniceanu, zona Bl. 1068.30-16.30
202218.02VCugirStrada Narciselor – zona Stadion, Parc8.30-16.30
202221.02LCugirStrada Narciselor – zona Stadion, Parc8.30-16.30
202222.02MCugirStrada Narciselor – zona Stadion, Parc8.30-16.30
202223.02MCugirStrada Narciselor – zona Stadion, Parc8.30-16.30
202224.02JCugirStrada Griviței, nr 36 – zona Gara8.30-16.30
202225.02VCugirStrada Griviței, nr 36 – zona Gara8.30-16.30
202228.02LCugirStrada Griviței, nr 36 – zona Gara8.30-16.30
20221.03MVinereaIntersectia strazilor Codrului si Deal (după podul peste râul Cugir)8.30-16.30
20222.03MVinereaIntersectia strazilor Codrului si Deal (după podul peste râul Cugir)8.30-16.30
20223.03JVinereaIntersectia strazilor Codrului si Deal (după podul peste râul Cugir)8.30-16.30
20224.03VDaia RomânăStrada Luncii – lângă baza sportivă8.30-16.30
20227.03LCutStrada Principală, nr 323 – in dreptul stației de autobuz 38.30-16.30
20228.03MȘpringsat Șpring, nr 423 (curtea fostului S.M.A.)8.30-16.30
20229.03MDoștatIntersecția DJ 141D cu strada După Vale, în dreptul imobilului cu nr. 2698.30-16.30
202210.03JGârbovaStrada Văii, nr. 452 – în fața Primăriei8.30-16.30
202211.03VCâlnicLângă podul situat peste Valea Câlnicului, în proximitatea Căminului Cultural8.30-16.30
202214.03LSăscioriParcarea Pieței Agroalimentare8.30-16.30
202215.03MPianuPianu de Sus, Zona Ocolului Silvic Valea Pianului R.A.8.30-16.30
202216.03MSălișteaStrada Drejman, vizavi de imobilul cu nr. 4468.30-16.30
202217.03JSat Blandiana, comuna BlandianaStația de Autobuz nr. 28.30-16.30
202218.03VVințu de josStr. Lucian Blaga, în parcarea din zona imobilelor cu nr 23, 25, 278.30-16.30
202221.03LCeru BăcăințiStrada Principală, nr 58.30-16.30
202222.03MȘibotÎn spate la Târgul de Animale8.30-16.30
202223.03MȘugagIeșirea din comună spre sat Tău-Bistra, pe partea stângă8.30-16.30

Detalii despre efectuarea acestor campanii pe www.retim.ro, www.rervest.ro .

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 694, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

Județul Alba – Care sunt cele mai frecvente întrebări ale clienților după primele zile de colectare a deșeurilor? Operatorul răspunde aplicat

În data de 1 noiembrie 2021 Asocierea RER Vest – RETIM a început colectarea deșeurilor municipale în Zona 2 a județului Alba. Odată cu începutul acestei operațiuni, cetățenii au avut mai multe întrebări legate de bunele practici de colectare separată, când se vor livra recipientele, dacă aceștia pot depozita în saci deșeurile până când vor primi recipientele, care este programul de colectare al deșeurilor sau cum se procedează cu deșeurile vegetale sau din construcții.

Nu am primit încă pubela neagră. Cum procedez?

Pentru locuitorii din Sebeș și Cugir recipientele negre destinate colectării deșeurilor reziduale se vor livra progresiv până la sfârșitul acestei săptămâni, iar până atunci, cetățenii pot depozita în saci deșeurile, fiind colectate în felul acesta.

Pentru a consulta graficele de colectare vă reamintim că acestea sunt disponibile pe site-urile https://rervest.ro/utile/zona-alba/ și pe www.retim.ro/Alba, de unde pot fi și descărcate.

Cum trebuie colectate deșeurile? Scurt ghid pentru colectarea separată

URBAN

Locuitorii de la BLOCURI:

  • este pentru tot ceea ce nu este reciclabil, de exemplu – resturi de mâncare, coji de ouă, conținutul sacului de la aspirator.
  • este pentru deșeuri din hârtie și carton, de exemplu tetrapack, maculatură, cutii, ambalaje alimentare. Toate aceste deșeuri trebuie să fie curate și pliate pentru a eficientiza volumul din container.
  • este pentru deșeuri din plastic și metal, de exemplu PET, conserve, tuburi de alimente, folie de plastic. Toate aceste deșeuri trebuie să fie curate și pliate pentru a eficientiza volumul din container.
  • este pentru ambalaje din sticlă – sticle și borcane.

Locuitorii de la CASE

  • Recipientul negru este tot ceea ce nu este reciclabil punem în recipientul negru, de exemplu, resturi de mâncare, coji de ouă, conținutul sacului de la aspirator.
  • Sacul galben  este pentru deșeuri din hârtie și carton, plastic si metal. De exemplu tetrapack, maculatură, cutii, ambalaje alimentare, PET, PET, conserve, tuburi de alimente, folie de plastic. Toate aceste deșeuri trebuie să fie curate și pliate pentru a eficientiza volumul sacului.
  • Containerul verde este pentru ambalaje din sticlă – sticle și borcane.

RURAL

Pubela neagră este pentru tot ceea ce nu este reciclabil , de exemplu – resturi de mâncare, coji de ouă, conținutul sacului de la aspirator.

În containerul albastru se pot depozita oricând  deșeuri din hârtie și carton, de exemplu tetrapack, maculatură, cutii, ambalaje alimentare. Toate aceste deșeuri trebuie să fie curate și pliate pentru a eficientiza locul din container.

În containerul galben se pot depozita oricând deșeuri din plastic și metal, de exemplu PET, conserve, tuburi de alimente, folie de plastic. Toate aceste deșeuri trebuie să fie curate și pliate pentru a eficientiza locul din container.

În containerul verde se depozitează ambalaje din sticlă – sticle și borcane.

Cum se procedează cu alte categorii de deșeuri?

Colectarea deșeurilor din construcții se va realiza “la cerere” în urma apelurilor telefonice și se vor încheia contracte de prestări servicii separate. Sortarea la sursă trebuie să asigure un grad

cât mai mare de separare pe fracții și totodată evitarea poluării cu materiale interzise la colectare. Va fi efectuat controlul de calitate al deșeurilor preluate, urmând a fi refuzate deșeurile neconforme (de ex. deșeurile care conțin materiale periculoase sau deșeuri menajere, etc).

Deşeurile voluminoase sunt mobilier, covoare, obiecte mari de folosinţă îndelungată, etc. Vor fi colectate prin campanii trimestriale. Acestea vor fi anunțate din timp, prin mijloace mass-media și flyere distribuite utilizatorilor și vor cuprinde programul de desfășurare, punctele de staționare a containerelor speciale, precum și categoriile de deșeuri care vor fi colectate.

Deșeurile periculoase din deșeuri menajere sunt: ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase. Vor fi colectate prin campanii trimestriale. Acestea vor fi anunțate din timp, prin mijloace mass-media și flyere distribuite utilizatorilor și vor cuprinde programul de desfășurare, punctele de staționare a containerelor speciale, precum și categoriile de deșeuri care vor fi colectate.

Pentru deşeurile vegetale care provin din parcuri, grădini, curţi şi alte spaţii verzi vă rugăm să vă informați la primăria de care aparțineți despre programele de colectare a acestui tip de deșeuri.

Deşeurile de echipamente electrice, electronice şi electrocasnice (DEEE) sunt colectate de către operatori dedicați în locuri amenajate special în acest sens.Acestea sunt: echipamente informatice şi de telecomunicaţii, echipamente de iluminat, dispozitive medicale (cu excepţia tuturor produselor implantate şi infectate), instrumente de supraveghere şi control, etc

Respectarea colectării separate a deșeurilor este o obligație pentru toți utilizatorii serviciului de salubrizare.

Date de contact

Pentru informații suplimentare, solicitări, sesizări puteți scrie pe adresa de email contracte.alba@rervest.ro  sau puteți suna la numărul de Call Center +40374885694 ,  de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

Județul ALBA. Asocierea RER Vest- RETIM, operator de salubrizare în Zona 1 și Zona 2 ale județului Alba

Acum poți încheia online CONTRACTUL DE SALUBRIZARE.

Urmează link-ul CONTRACTE ONLINE !


DE LA 1 DECEMBRIE 2021, ÎNCEPE COLECTAREA ÎN ZONA 1 ALBA – ALBA IULIA, AIUD, TEIUȘ, OCNA MUREȘ ȘI LOCALITĂȚILE LIMITROFE.

În ALBA IULIA, AIUD, TEIUȘ ȘI OCNA MUREȘ graficele de colectare sunt:

LA BLOCURI

LA CASE

vor fi colectate în zile diferite, deșeuri de natură diferită. Vor exista următoarele colectări din poartă în poartă:

  • 1 colectare/săptamână – deșeuri reziduale – pubela neagră
  • 1 colectare la două săptâmâni – deșeuri reciclabile – sacul galben
    În plus, o data la două săptâmâni se va goli containerul verde care conține ambalaje din sticlă.

Verificați mai jos GRAFICELE DE COLECTARE pentru CASE!

ALBA IULIA

AIUD

TEIUȘ

OCNA MUREȘ



DE LA 1 NOIEMBRIE 2021 ÎNCEPE COLECTAREA ÎN ZONA 2 ALBA – SEBEȘ, CUGIR ȘI LOCALITĂȚILE LIMITROFE.

În MEDIUL URBAN ȘI PERIURBAN, care include localitățile SEBEȘ, CUGIR, Lancrăm, Rahău, Petrești, Vinerea graficele de colectare sunt următoarele:

LA BLOCURI

se vor realiza 9 colectări/săptămână, astfel:

  • 3 colectări deșeuri reziduale – containerul negru
  • 3 colectări deșeuri reciclabile din plastic și metal – containerul galben
  • 3 colectări deșeuri reciclabile din hârtie și carton – containerul albastru

În plus, o data la două săptâmâni se va goli containerul verde care conține ambalaje din sticlă.

*Excepție – La platformele subterane de la blocurile din Sebeș colectările se fac zilnic.

LA CASE

vor fi colectate în zile diferite, deșeuri de natură diferită. Vor exista următoarele colectări din poartă în poartă:

  • 1 colectare/săptamână – deșeuri reziduale – pubela neagră
  • 1 colectare la două săptâmâni – deșeuri reciclabile din plastic,metal , hârtie și carton– sacul galben
    În plus, o data la două săptâmâni se va goli containerul verde care conține ambalaje din sticlă.

Verificați mai jos GRAFICELE DE COLECTARE pentru CASE!


În MEDIUL RURAL, care include localitățile Daia Română, Cut, Doștat, Șpring, Gârbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliștea, Vințu de Jos, Blandiana, Ceru Băcăinți, Șibot, Șugag
Deșeurile vor fi colectate în zile diferite, în funcție de natura lor. Vor exista următoarele colectări:

  • 1 colectare/săptamână – deșeuri reziduale – PUBELA NEAGRĂ, colectată din fața porții.
  • 1 colectare la două săptâmâni – deșeuri reciclabile de plastic și metal– containerul GALBEN, ridicat din punctele comune
  • 1 colectare la două săptâmâni – deșeuri reciclabile de hârtie și carton– containerul ALBASTRU, ridicat din punctele comune
  • 1 colectare la două săptâmâni – ambalaje de sticlă– containerul VERDE, ridicat din punctele comune


Urmare a licitației derulate de ADI Salubris Alba în zonele 1 si 2 a judetului Alba și în baza contractului de concesiune nr. 61/18.04.2019, respectiv a contractului de concesiune nr. 223/27.12.2018 , în următoarea perioadă va intra în operare Asocierea RER Ecologic Service Oradea SA și RETIM Ecologic Service SA, care va prelua serviciul de colectare şi transport al deşeurilor municipale de la actualii prestatori.

Perioada de mobilizare prevăzută în contractul de concesiune semnat cu ADI Salubris Alba este de patru luni de zile, având ca una din principalele activități încheierea contractelor cu toți utilizatorii serviciului de salubritate (persoane fizice, agenți economici, instituții publice, asociații de locatari).

Câteva informații importante legate de semnarea contractelor individuale

De ce este obligatorie încheierea unui contract de salubrizare
Încheierea contractului pentru colectarea deșeurilor este obligatorie pentru toate gospodăriile individuale, asociațiile de locatari, agenții economici și instituțiile publice. Neîncheierea contractului pentru colectarea deșeurilor se sancționează, conform Regulamentului de Salubrizare al județului, cu amenzi între 500 și 600 de lei. Utilizatorii care nu semnează contractul vor plăti către primărie o taxă specială, care va fi substanțial mai mare decât tariful perceput de către operator.

Cum se poate încheia contractul de salubrizare:

  • Pentru persoane fizice din mediul urban – reprezentanții asocierii RER Vest-RETIM vor trece din casă în casă în vederea semnării contractului. Dacă nu veti fi găsiți la domiciliu, vă vom lăsa un pliant care conține cele trei variante pentru încheierea contractului:
    o Sunați imediat agentul de contractare
    o Veniți la punctul fix indicat pe pliant
  • Alba Iulia – Calea Moților, nr. 16 – Luni- Vineri – 08.00-16.00, Sâmbătă și Duminică ÎNCHIS.
  • Cugir – Strada Victoriei nr. 9 – Luni – Vineri 08.00-16.00, Sâmbătă și Duminică ÎNCHIS.
  • Sebeș – Blvd. Lucian Blaga nr. 62, orar Luni–Vineri între orele 08:00–16.00, Sâmbătă și Duminică ÎNCHIS.
  • Aiud – Strada Transilvania, nr. 63, orar Luni – Vineri 08.00-16.00, Sâmbătă și Duminică ÎNCHIS.
  • Ocna Mureș – Strada 9 Mai, Nr. 11 , orar Luni – Vineri 08.00-16.00, Sâmbătă și Duminică ÎNCHIS .
  • Teiuș – Strada Decebal, Nr.42 (vis-a-vis de Școala Generală), orar Luni – Vineri 08.00-16.00, Sâmbătă și Duminică ÎNCHIS.
  • Pentru agenți economici și instituții publice din zonele de urban și rural – agenții de contractare ai asocierii RER Vest – RETIM se vor deplasa la sediile acestora.

Contractul este standard, aprobat de autorități, conform legislatiei, și nu poate fi modificat. Aceasta poate fi consultat mai jos sau poate fi solicitat la adresa de e-mail contracte.alba@rervest.ro.

Documentele necesare pentru încheierea contractului
Pentru persoane fizice și asociații de locatari este suficientă cartea de identitate a unui membru al gospodăriei.
Pentru agenți economici și instituții publice sunt necesare cartea de identitate, copie CUI, certificat constatator valabil și semnarea de către reprezentantul împuternicit al companiei – administrator, director, mandatar etc

Care este programul și frecvența de colectare a deșeurilor
Programele de colectare a deşeurilor pentru fiecare adresă vor fi comunicate atât pe site-ul societății, cât și în mass-media, ziarele locale și online, anterior intrării în operare.

Colectarea separată a deșeurilor
Este obligatorie depozitarea separată a deșeurilor, iar colectarea se va face separat pe patru fracții:
RECIPIENTE NEGRE – Deșeuri reziduale (în amestec cu deșeuri biodegradabile)
RECIPIENTE GALBENE – Deșeuri reciclabile din plastic și metal
RECIPIENTE ALBASTRE – Deșeuri reciclabile din hârtie și carton
RECIPIENTE VERZI – Ambalaje din sticlă

TARIFE ȘI MODELE CONTRACTE DE SALUBRIZARE

Zona 1

Zona 1 a județului Alba include orașele Alba Iulia, Aiud, Ocna Mureș, Teiuș, respectiv comunele Ciugud, Berghin, Ohaba, Mihalț, Stremț, Galda de Jos, Cricău, Întregalde, Ighiu, Sântimbru, Râmeț, Rădești, Rimetea, Lopadea Nouă, Livezile, Mirăslău, Ponor, Hopârta, Fărău, Noșlac, Lunca Mureșului, Unirea.

TARIFE DE SALUBRIZARE ZONA 1

Tip cliențiTip tarifTarif LEI FĂRĂ TVATarif LEI TVA INCLUS
Persoane fizice inclusiv asociaţii de locatari/proprietari Zona UrbanLei /persoană/ lună 11,49 13,67
Agenţi economici / instituţii publice Zona Urban si RuralLei / tonă359,42427,70

MODELE DE CONTRACTE

CLICK PE FIECARE LINK PENTRU VIZUALIZARE

PERSOANE FIZICE

ASOCIAȚII DE LOCATARI

AGENȚI ECONOMICI

INSTITUȚII PUBLICE

COMUNE

Zona 2

Zona 2 a județului cuprinde orașele Sebeș, Cugir, respectiv comunele Daia,Cut, Spring, Doștat, Gârbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliștea, Blandiana, Vințu de Jos, Ceru-Băcăinți, Șibot, Șugag.

TARIFE DE SALUBRIZARE ZONA 2

Tip cliențiTip tarifTarif LEI FĂRĂ TVATarif LEI CU TVA INCLUS
Persoane fizice inclusiv asociaţii de locatari / proprietari Zona URBANLei/ persoană/ lună12,87 lei    15,32 lei  
Agenţi economici / instituţii publice Zona urban şi ruralLei / tonă534,44 lei  635,98 lei  

MODELE DE CONTRACTE

CLICK PE FIECARE LINK PENTRU VIZUALIZARE

PERSOANE FIZICE

ASOCIAȚII DE LOCATARI

AGENȚI ECONOMICI

INSTITUȚII PUBLICE

COMUNE

Cum primesc și plătesc ușor factura de salubrizare

  1. Optează pentru a primi factura doar pe e-mail.
    • Acceptă această formă de comunicare la semnarea contractului, furnizând adresa de e-mail.
    • Poți accesa această opțiune oricând renunțând la transmiterea prin poștă a facturii.
    • Activând această opțiune, vei primi factura în momentul emiterii, fără întârzieri.
  2. Utilizează ‘CONTUL MEU’
    • Utilizând “CONTUL MEU” primești instant facturile emise și poți face foarte simplu plata acestora.
    • Sunt necesare doar codul de client, scris pe contract și numărul unei facturi.
    • Pentru plată ai nevoie de un card bancar.
    • Accesează următorul link https://rervest.ro/contul-meu/ pentru crearea contului și înregistrează-te în mai puțin de un minut!
  3. Plătește și mai ușor utilitățile tale folosind aplicația PAGO
    • Descarcă aplicația de pe Google Play sau App Store.
    • Durează 2-3 minute să îți înregistrezi datele tale de identificare în cont.
    • În aplicație vei găsi facturile tale și vei putea accesa orice factura.
    • Folosind PAGO, durează câteva secunde să îți plătești toate facturile pentru utilități!

Informații și detalii suplimentare

Detalii suplimentare găsiţi și pe site-ul www.rervest.ro .

Pentru contractare ne puteți scrie pe adresa de email contracte.alba@rervest.ro  , iar pentru informații suplimentare la telefon vă rugăm să sunați  la numărul  +40374885694 ,  de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.