+40 374 885 692

CAMPANIE RETIM și ADID Timiș: Deșeurile voluminoase precum obiecte de mobilier, saltele, covoare se preiau gratuit

ATENȚIE! În trimestrul patru compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează ultima campanie trimestrială a acestui an prin care sunt colectate deșeuri voluminoase. Nu ratați ocazia să le predați legal și gratuit la containerul RETIM!

Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada 18 octombrie – 16 noiembrie 2021 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 1 rural a judeţului Timiş. Sunt cuprinse localitățile Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz, Șandra, Iecea Mare, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou.

CINE poate preda deşeuri voluminoase
Cetățenii din localităţile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile voluminoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii
DEŞEURILE VOLUMINOASE sunt:

  • mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative
  • mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice
  • covoare, carpete, preșuri
  • canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete,saltele
  • oale
  • ceasuri
  • perdele, draperii
  • dulapuri de baie, suporturi prosoape
  • lustre, tablouri
  • obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș, suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă
  • obiecte mari de folosință îndelungată precum : calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri, etc

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,periculoase
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile voluminoase

Detalii despre efectuarea acestor campanii pe și pe www.adidtimis.ro/stiri .
De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

Nu aruncați la întâmplare deșeurile periculoase! Aveți la dispoziție o nouă campanie de colectare gratuită a acestora

ATENȚIE! După cum atenționează din start numele generic, deșeurile periculoase sunt extrem de nocive pentru natură și oameni! Acestea trebuie manipulate cu foarte mare atenție și depozitate în condiții speciale. Vă puteți debarasa legal de ele în cadrul ultimei campanii trimestriale din 2021 prin care acestea sunt colectate de către RETIM și ADID Timiș.

În perioada 11 octombrie- 22 noiembrie 2021 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase în zona 0 Ghizela a judeţului Timiş. Sunt incluse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Costeiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina.

CINE poate preda deşeuri periculoase
Cetățenii din localităţie menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii
DEŞEURILE PERICULOASE sunt:

  • ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase
  • ambalaje metalice care conţin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),
  • materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase
  • vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase
  • baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii
  • solvenţi, acizi, alcali
  • uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile
  • detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase
  • butelii de gaz sub presiune (inclusiv haloni), cu conţinut de substanţe periculoase
  • deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,
  • pesticide
  • deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,voluminoase
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile periculoase

Locații colectare PERICULOASE – Campanie trimestrul 4 2021
LocalitateANULDataZiua Adresa amplasare containerOrar
LUGOJ202111.10LMicro 1( Pet. trafo langa gradinita)10.30-18.30
LUGOJ202112.10MBalta Lata – cartier10.30-18.30
LUGOJ202113.10M1 Decembrie 1918 – in spate la OMV10.30-18.30
LUGOJ202114.10J13 Decembrie – in spatele Cimitirului Ortodox10.30-18.30
LUGOJ202115.10VMicro 4 ( in fata la centrala termica)10.30-18.30
LUGOJ202118.10LCart. I.C. Dragan – langa terenul de fotbal10.30-18.30
LUGOJ202119.10Mcart. Stadion 1 colt cu str. P. Cernat10.30-18.30
BUZIAȘ202120.10MParcare vis a vis sediu Aquatim (peco)10.30-18.30
BUZIAȘ202121.10JParcare intersectie str. Florilor cu str. Avram Iancu10.30-18.30
RECAȘ202122.10VZona Brutarie – Sala de Sport10.30-18.30
RECAȘ202125.10LZona Cimitir Catolic10.30-18.30
Balinț202126.10MPLATOU IN FATA PRIMARIEI10.30-18.30
Bara202127.10MPLATOU IN FATA PRIMARIEI10.30-18.30
Belinț202128.10JIN FATA LA SALA DE SPORT10.30-18.30
Bogda202129.10VIN FATA SCOLII CHARLOTENBURG10.30-18.30
Boldur20211.11LPARCARE CAMIN CULTURAL10.30-18.30
Brestovăț20212.11MPARCARE CAMIN CULTURAL10.30-18.30
Chevereșu Mare20213.11MPARCARE SCOALA10.30-18.30
Coșteiu20214.11JPRIMARIA VECHE PARCARE10.30-18.30
Criciova20215.11VCAMIN CULTURAL10.30-18.30
Darova20218.11LCAMIN CULTURAL10.30-18.30
Găvojdia20219.11MCAMIN CULTURAL10.30-18.30
Ghizela202110.11MPRIMARIE GHIZELA10.30-18.30
Nădrag202111.11JLANGA BRUTARIE10.30-18.30
Nițchidorf202112.11VCAMIN  CULTURAL PARCARE10.30-18.30
Racovița202115.11LPARCARE PRIMARIE 10.30-18.30
Sacoșu Turcesc202116.11MPARCARE PRIMARIE10.30-18.30
Secaș202117.11MPARCARE PRIMARIE10.30-18.30
Știuca202118.11JPARCARE PRIMARIE10.30-18.30
Topolovățu Mare202119.11VIN SPATELE BISERICII TOPOLOVAT10.30-18.30
Victor Vlad Delamarina202122.11LPARCARE PECO-PELE10.30-18.30

Detalii despre efectuarea acestor campanii și pe www.adidtimis.ro/stiri .
De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

Programul săptămânii 13 septembrie – 18 septembrie 2021 pentru spălarea pubelelor de colectare deșeuri reziduale

TIMIȘOARA

LUNI, 13 SEPTEMBRIE

Străzile MIRCEA CEL BĂTRÂN (blocuri), MOISE DOBOŞAN, BRUXELLES, THEODOR AMAN, GRIGORE URECHE, ADAM MICKIEVICS, BANUL SEVERINULUI, RADU DE LA AFUMATI, HOMOROD ANVERS, ALEXANDRU DONICI, RARĂU, TAZLĂU, PELINULUI, GEORGE STEPHENSON, BISTRIȚA, VADU CRIȘULUI, CIOCÂRLIEI, INTRAREA PETRE PĂCURARIU, LIVEZILOR, EROII DE LA PĂULIȘ, LEPA BĂRBAT, PONEASCA, DRAGOȘ VODĂ, TULCEA, VRANCEA, MESTEACĂNULUI, LOCOTENENT, VIDIU BALEA, RUDARIA, MIRCEA CEL BĂTRÂN 1-5, 15, 27, 29, 41, 43-149, 2-126.

MARȚI, 14 SEPTEMBRIE

Străzile HOREA, CLOŞCA, PIAȚA AVRAM IANCU, HERŢA, GRIGORE ALEXANDRESCU 51A-121, 40-64, (Viilor – Mircea Cel Bătrân) ,CRIŞAN, SAMUIL SAGOVICI, BASARABIA, COȘARILOR, CINCINAT PAVELESCU, MARTIR CERNĂIANU 1-37, 2-30 (Munteniei – Cetăţii), MUNTENIEI 11-45 (Martir Cernăianu – Macilor), MACILOR, IOAN PLAVOSIN, VUC KARADJIC, VIILOR 1-31, 14-40 (Munteniei – Grigore Alexandrescu), CETATEA ALBA, ION POPOVICI BĂNĂȚEANU, MILOS CERNEANSCHI, MARTIR CORNEL LEUCUȚĂ.

MIERCURI, 15 SEPTEMBRIE

Străzile TIBRULUI, AGRICULTORILOR, JOHAN SCHWICKER, BELGRAD, GRIGORE ALEXANDRESCU 1-33, 2-26, (Raţiu – Moise Doboşan), BARIEREI, MANOLE, MADONA, PROFESOR ALEXANDRU CIȘMAN, C.A. ROSETTI, ADAM MICKIEVICS, ALEXANDRU XENOPOL, BANUL UDREA, COMOAREI, LILIACULUI, PÂSTORILOR,MĂRGINENILOR, LIMAN, CIREȘULUI, ADAM MULLER-GUTTENBRUNN, CORNELIU NEPOS, ZĂNOAGA, TRIFOIULUI, CASSIAN MUNTEANU, ALEXANDRU NICOLAI NEKRASOV, RAZBOIENI, SEMICERC, TABORULUI, UMBREI, TITUS LIVIUS, ȘTEFAN NĂDĂȘAN, AMZEI, BACHUS, ROȘIORI, EUGEN TODORAN, CORINA IRINEU, ACAD. AUREL BĂRGLĂZAN, CAMELIEI, ION RAȚIU, SACULUI.

JOI, 17 SEPTEMBRIE

Străzile ARMONIEI, DR. GRIGORE T. POPA, AURORA, MARGINII, TUDOR ARGHEZI, GHEORGHE IVĂNESCU, CONSTANTIN VÂLCEANU, ION BARBU, LORENA, RENAȘTERII, CETĂȚII (de la nr.2-64 (pare), LABIRINT.

VINERI, 18 SEPTEMBRIE

Străzile CĂLAN, LIEGE, ORȘOVA (Liege – Călan), DEJ (Liege – Carei), CAREI (Liege – Călan), TIMIȘ, STELELOR, ULMULUI, TORAC 9, APATEU 8, BITOLIA 1, LUNEI, ALEXANDRU INDRIEȘ, IOAN LOTREANU, EMILIA PUHALLO LUNGU.

SÂMBĂTĂ, 19 SEPTEMBRIE

Străzile 3 AUGUST 1919, PIAŢA ROMANILOR, COLONIEI, DR. GHEORGHE MARINESCU, DIONISIE LINŢIA, ABRUD, ACAD. CORNELIU MICLOŞI, ION LUCA CARAGIALE, PETRE SFETCA, IOAN DIMITRIE SUCIU, ZLATNA, SPLAIUL NISTRULUI, MIRESEI, CALEA ARADULUI 15-33 (Miresei – P-ța Consiliul Europei) ,Cal. TORONTALULUI (din Piata Consiliul Europei) de la nr. 17-125 (impare); 2-104 (pare), CONSTANTIN STERE, HOTINULUI, ION INCULEȚ.

ZONA 0 GHIZELA

LUNI, 13 SEPTEMBRIE – Herneacova, Nadăș, Stanciova, Șuștra, Petrovaselo

MARȚI, 14 SEPTEMBRIE – Brestovăț, Cosari, Hodos, Tes, Lucareț, Cralovăț

MIERCURI, 15 SEPTEMBRIE – Darova, Hodos, Sacoșu Mare

JOI, 16 SEPTEMBRIE – Comeat, Bogda, Sintar,Altringen ,Scharlotenburg, Buzad, Bazoș

VINERI, 17 SEPTEMBRIE – Izvin

SÂMBĂTĂ, 18 SEPTEMBRIE – Topolovațu Mare, Topolovațu Mic, Ictar-Budinț

Debarasează-te de deșeurile periculoase din gospodărie în cadrul campaniei RETIM și ADID Timiș!

ATENȚIE! Deșeurile periculoase abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrează-le în gospodărie și debarasează-te legal de ele în cadrul campaniilor trimestriale de colectare organizate de RETIM și ADID Timiș.
În perioada 12 iulie – 10 august 2021 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase în zona 1 rural a judeţului Timiş. Sunt incluse localitățile Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz, Șandra, Iecea Mare, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou.

CINE poate preda deşeuri periculoase
Cetățenii din localităţile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii
DEŞEURILE PERICULOASE sunt:

  • ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase
  • ambalaje metalice care conţin o matrica poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),
  • materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase
  • vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase
  • baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii
  • solvenţi, acizi, alcali
  • uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile
  • detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase
  • butelii de gaz sub presiune (inclusiv haloni), cu conţinut de substanţe periculoase
  • deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,
  • pesticide
  • deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,voluminoase
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile periculoase

ANULZIUA UATLocațieOrar
202112.07LȘANDRAPe platoul de langa firma Trans Solomon-zona Industriala10.30-18.30
202113.07MIECEA MARELa Școală10.30-18.30
202114.07MBUCOVĂȚPlatou Cămin cultural10.30-18.30
202115.07JPARȚALa Biserică (pe colț)10.30-18.30
202116.07VMAȘLOCVis a vis de Primărie10.30-18.30
202119.07LPIȘCHIALa Primărie10.30-18.30
202120.07MFIBIȘTerenul de fotbal10.30-18.30
202121.07MCĂRPINIȘStația de epurare(spre Iecea)10.30-18.30
202122.07JCENEICurtea Primăriei10.30-18.30
202123.07VCHECEALa Primărie10.30-18.30
202126.07LFOIENILa Căminul cultural10.30-18.30
202127.07MOTELECLa Căminul cultural10.30-18.30
202128.07MUIVARLa Sala de sport10.30-18.30
202129.07JDUDEȘTII NOIPlatforma COMTIM10.30-18.30
202130.07VBECICHERECU MIC Str.Țichindeal, la capăt10.30-18.30
20212.08LSATCHINEZDaliei nr.8(terenul viran)10.30-18.30
20213.08MBILEDZona Pieței10.30-18.30
20214.08MGIULVĂZLa Căminul cultural10.30-18.30
20215.08JPECIU NOUParcare Căminul cultural10.30-18.30
20216.08VVARIASLa Piață10.30-18.30
20219.08LSÂNANDREILa Primărie10.30-18.30
202110.08MSĂCĂLAZStr. Liliacului(spre fostele UM)10.30-18.30

Detalii despre efectuarea acestor campanii și pe www.adidtimis.ro/stiri.
De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

RETIM colectează deșeuri voluminoase în localitatea ta

ATENȚIE! Nu abandona deșeurile voluminoase în locuri neamenajate! Păstrează-le în gospodărie și debarasează-te legal de ele doar la operatorii autorizați!
Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada 12 iulie – 10 august 2021 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 1 rural a judeţului Timiş. Sunt cuprinse localitățile Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz, Șandra, Iecea Mare, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou.

CINE poate preda deşeuri voluminoase
Cetățenii din localităţile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile voluminoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii
DEŞEURILE VOLUMINOASE sunt:

  • mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative
  • mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice
  • covoare, carpete, preșuri
  • canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete,saltele
  • oale
  • ceasuri
  • perdele, draperii
  • dulapuri de baie, suporturi prosoape
  • lustre, tablouri
  • obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș, suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă
  • obiecte mari de folosință îndelungată precum : calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri, etc

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,periculoase
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile voluminoase

ANULZIUA LOCALITATEADRESAORAR
202112.07LBUCOVĂȚPlatou Cămin cultural10.30-18.30
202113.07MPARȚALa Biserică (pe colț)10.30-18.30
202114.07MVARIAȘLa Piață10.30-18.30
202115.07JSÂNANDREILa Primărie10.30-18.30
202116.07VSĂCĂLAZStr. Liliacului(spre fostele UM) 10.30-18.30
202119.07LȘANDRAPe platoul de langa firma Trans Solomon-zona Industriala10.30-18.30
202120.07MIECEA MARELa Școală10.30-18.30
202121.07MMAȘLOCVis a vis de Primărie10.30-18.30
202122.07JPIȘCHIALa Primărie10.30-18.30
202123.07VFIBIȘTerenul de fotbal10.30-18.30
202126.07LCĂRPINIȘStația de epurare(spre Iecea)10.30-18.30
202127.07MCENEICurtea Primăriei10.30-18.30
202128.07MCHECEALa Primărie10.30-18.30
202129.07JFOENILa Căminul cultural10.30-18.30
202130.07VOTELECLa Căminul cultural10.30-18.30
20212.08LUIVARLa Sala de sport10.30-18.30
20213.08MDUDEȘTII NOIPlatforma COMTIM10.30-18.30
20214.08MBECICHERECU MICStr.Țichindeal, la capăt10.30-18.30
20215.08JSATCHINEZDaliei nr.8(terenul viran)10.30-18.30
20216.08VBILEDZona Pieței10.30-18.30
20219.08LGIULVĂZLa Căminul cultural10.30-18.30
202110.08MPECIU NOUParcare Căminul cultural10.30-18.30

Detalii despre efectuarea acestor campanii și pe www.adidtimis.ro/stiri.
De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

Debarasează-te LEGAL și GRATUIT de deșeurile voluminoase în cadrul campaniei RETIM și ADID Timiș din localitatea ta!

UPDATE 16 august: Program actualizat pentru comuna TOPOLOVĂȚU MARE!

ATENȚIE! Nu abandona deșeurile voluminoase în locuri neamenajate! Păstrează-le în gospodărie și debarasează-te legal de ele doar la operatorii autorizați!
Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada 5 iulie – 31 august 2021 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 0 Ghizela a judeţului Timiş. Sunt cuprinse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Coşteiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina.

CINE poate preda deşeuri voluminoase
Cetățenii din localităţile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile voluminoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii
DEŞEURILE VOLUMINOASE sunt:

  • mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative
  • mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice
  • covoare, carpete, preșuri
  • canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete,saltele
  • oale
  • ceasuri
  • perdele, draperii
  • dulapuri de baie, suporturi prosoape
  • lustre, tablouri
  • obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș, suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă
  • obiecte mari de folosință îndelungată precum : calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri, etc

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,periculoase
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile voluminoase

UATANULZIUA LocatieOrar
LUGOJ20215.07LBalta Lata – cartier10.30-18.30
LUGOJ20216.07MFDT. Micsunelelor10.30-18.30
LUGOJ20217.07M13 Decembrie – in spatele Cimitirului Ortodox10.30-18.30
LUGOJ20218.07JClosca (opus intrarii in Micro 3)10.30-18.30
LUGOJ20219.07V1 Decembrie 1918 – in spate la OMV10.30-18.30
LUGOJ202112.07LMicro 1( Pet. trafo langa gradinita)10.30-18.30
LUGOJ202113.07MMicro 4 ( in fata la centrala termica)10.30-18.30
LUGOJ202114.07Mstr. Tesatorilor cot cu aleea Tesatorilor10.30-18.30
LUGOJ202115.07Jstr. Bocsei colt cu str. Cernabora10.30-18.30
LUGOJ202116.07Vstr. Zorilor sub pasal Buziasului10.30-18.30
LUGOJ202119.07LCart. I.C. Dragan – langa terenul de fotbal10.30-18.30
LUGOJ202120.07MCart. Cotul Mic – langa pod CFR10.30-18.30
LUGOJ202121.07Mstr. Gheorghe Doja – parcarea de langa cimitirul catolic10.30-18.30
LUGOJ202122.07Jparcare langa Strand – cea de langa Parcul strandului10.30-18.30
LUGOJ202123.07Vcart. Stadion 1 colt cu str. P. Cernat10.30-18.30
BUZIAȘ202126.07LParcare vis a vis sediu Aquatim (peco)10.30-18.30
BUZIAȘ202127.07MCartier Grivitei-linga fosta ghena de gunoi10.30-18.30
BUZIAȘ202128.07MParcare intersectie str. Florilor cu str. Avram Iancu10.30-18.30
RECAȘ202129.07JCartier Ianculeasa10.30-18.30
RECAȘ202130.07VZona Brutarie – Sala de Sport10.30-18.30
RECAȘ20212.08LZona Cimitir Catolic10.30-18.30
RECAȘ20213.08MZona Arteza10.30-18.30
Balinț20214.08MPLATOU IN FATA PRIMARIEI10.30-18.30
Bara20215.08JPLATOU IN FATA PRIMARIEI10.30-18.30
Bogda20216.08VIN FATA SCOLII CHARLOTENBURG10.30-18.30
Boldur20219.08LPARCARE CAMIN CULTURAL10.30-18.30
Brestovăț202110.08MPARCARE CAMIN CULTURAL10.30-18.30
Chevereșu Mare202111.08MPARCARE SCOALA10.30-18.30
Coșteiu202112.08JPRIMARIA VECHE PARCARE10.30-18.30
Criciova202113.08VCAMIN CULTURAL10.30-18.30
Darova202116.08LCAMIN CULTURAL10.30-18.30
Găvojdia202117.08MCAMIN CULTURAL10.30-18.30
Ghizela202118.08MPRIMARIE GHIZELA10.30-18.30
Nădrag202119.08JLANGA BRUTARIE10.30-18.30
Nițchidorf202120.08VCAMIN  CULTURAL PARCARE10.30-18.30
Racovița202123.08LPARCARE PRIMARIE 10.30-18.30
Sacoșu Turcesc202124.08MPARCARE PRIMARIE10.30-18.30
Secaș202125.08MPARCARE PRIMARIE10.30-18.30
Știuca202126.08JPARCARE PRIMARIE10.30-18.30
Topolovățu Mare202127.08VIN SPATELE BISERICII TOPOLOVAT10.30-14.30
Cralovăț202127.08VIN SPATELE BISERICII 14.30-18.30
Victor Vlad Delamarina202130.08LPARCARE PECO-PELE10.30-18.30
Belinț202131.08MIN FATA LA SALA DE SPORT10.30-18.30