Zona 1
Luni, 10 iulie – COVACI – SÂNANDREI – LILIACULUI, PANSELUȚELOR, LALELELOR și MAGNOLIEI
Marți, 11 iulie – CARANI
Miercuri, 12 iulie – FIBIȘ
Joi, 13 iulie – CĂRPINIȘ – Partea dreaptă în sensul de mers TIMIȘOARA – CĂRPINIȘ
Vineri, 14 iulie – SÂNMIHAIU ROMÂN – Toate casele situate la stânga de drumul TIMIȘOARA – SÂNMIHAIU GERMAN
Zona 1
Luni, 26 iunie – CHIȘODA.
Marți, 27 iunie – GHIRODA – ALEEA BIRUINȚEI, ARMONIEI, BEGA, BRADULUI, BUCURIEI, BUJORILOR, CALEA SPERANȚEI, CÂMPULUI, CARAIMAN, CARPAȚI, CEAHLĂU, CODRULUI, CRIZANTEMELOR, DÂMBOVIȚA, DORULUI, DUNĂREA, FAGULUI, FĂGĂRAȘ, FLORIILOR, HERCULANE, HOLDELOR, IALOMICOARA, IALOMIȚA, IRIS, JIUL, LACULUI, LALELELOR, LEBEDEI, LINIȘTEI, MESTEACĂNULUI, MOLDOVEI, MONACO, NEGOIU, NOUĂ, NUFĂRUL, PĂCII, PĂDUREA VERDE, PELEGRINULUI, PLOPIILOR, POIANA RUSCĂI, RĂCHITEI, SCĂRIȘOARA, STEJARUL, TALIAN, TRESTIEI, ZAMBILELOR, ZORILOR și ALEEA CRINILOR.
Miercuri, 28 iunie – REMETE MARE și IANOVA.
Joi, 29 iunie – MAȘLOC, ALIOS și REMETEA MICĂ.
Vineri, 30 iunie – ȘAG – În sensul de mers TIMIȘOARA – ȘAG toate străzile din partea dreaptă a drumului Principal (inclusiv) de la strada PRIMĂRIEI până la ieșirea spre JEBEL.
Sâmbătă, 1 iulie – GHIRODA – BUCEGI, BUȘTENI, CÂMPIEI, CEAHLĂU, CERBULUI, COMARNIC, HERCULANE, IALOMIȚA, MUNTENIA, OITUZ, PADIȘ, PARÂNG, PIATRA CRAIULUI, PIETRELE DOAMNEI, PLOPILOR, PREDEAL, RARĂU, RETEZAT, SEMENIC, SINAIA, VĂLIȘOARA și VICTORIA.
Zona 0
Luni, 19 iunie – NU SE SPALĂ.
Marți, 20 iunie – NU SE SPALĂ.
Miercuri, 21 iunie – NU SE SPALĂ.
Joi, 22 iunie – NU SE SPALĂ.
Vineri, 23 iunie – NU SE SPALĂ.
Sâmbătă, 24 iunie – în VICTOR VLAD DELAMARINA, în localitățile HERENDEȘTI, PETROASA MARE și VISAG.
Zona 1
Luni, 19 iunie – PARȚA, RĂUȚI și SÂNMARTINUL MAGHIAR.
Marți, 20 iunie – SECEANI, CALACEA și CORNEȘTI.
Miercuri, 21 iunie – BUCOVĂȚ și BAZOȘUL NOU.
Joi, 22 iunie – CĂRPINIȘ T2 și IECEA MICĂ, în sensul de mers TIMIȘOARA – CĂRPINIȘ toate străzile din partea stângă (inclusiv).
Vineri, 23 iunie – BILED.
Sâmbătă, 24 iunie – BECICHERECUL MIC.
Zona 1
Luni 05 iunie 2023 comuna SÂNANDREI – în sensul de mers TIMIȘOARA – CARANI toate străzile din partea stângă a străzii SFÂNTUL ANDREI până la strada MĂSLINULUI.
Marți 06 iunie 2023 – CONSTANTIN BRÂNCOVEANU 97-163, 84-172 (Rebreanu – Emile Zola); EMILE ZOLA 1-19, 2-20 (C – tin Brâncoveanu – Victor Hugo); MAREȘAL ALEXANDRU AVERESCU 1-3A, 2-32 (Rebreanu – Miloia); PANSELELOR; MUREȘ 23-59, 18-54 (Hebe – Ioachim Miloia); IOACHIM MILOIA; GAVRIL MUSICESCU 43-53, 30-68 (Miloia- Hebe); LETEA; ARIADNA; CONSTANTIN DOBROGEANU GHEREA; GHOERGHE COTOȘMAN; calea ȘAGULUI 57-191 (firme); BUJORILOR (blocuri).
Miercuri 07 iunie 2023 – sat GELU și sat SÂNPETRU MIC.
Joi 08 iunie 2023 DUMBRĂVIȚA – CONAC; PETŐFI SÁNDOR; BARTOK BÉLA.
Vineri 09 iunie 2023 ȘAG – în sensul de mers TIMIȘOARA – ȘAG toate străzile din partea stângă a drumului PRINCIPAL (inlcusiv) de la strada PRIMĂRIEI până la ieșirea spre JEBEL.
Sâmbătă 10 iunie 2023 – sat OTELEC și sat IOHANESFIELD.
Zona 0
Luni 05 iunie 2023 – comuna SACOȘU TURCESC; sat SACOȘU TURCESC.
Marți 06 iunie 2023 – comuna GAVOJDIA, sat GAVOJDIA; JENA; SALBAGEL.
Miercuri 07 iunie 2023 – comuna BOLDUR, sat SINERȘIG; comuna DAROVA, sat HODOȘ; comuna SACOȘU TURCESC, sat OTVEȘTI.
Joi 08 iunie 2023 – comuna ȘTIUCA , sat ȘTIUCA; OLOȘAG; ZGRIBEȘTI; DRAGOMIREȘTI.
Vineri 09 iunie 2023 – comuna CRICIOVA, sat CRICIOVA; JDIOARA; CIREȘU.
Sâmbătă 10 iunie 2023 – comuna CHEVEREȘU MARE, sat CHEVEREȘU MARE; VUCOVA.
Având in vedere epuizarea fondurilor provenite de la organizatiile de tip OIREP , RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de colectare. Astfel, începând din luna aprilie, tarifele în vigoare vor fi cele aprobate conform art. 4 din actul adițional 8/29.09.2022 la contractul de concesiune încheiat de ADID Timiș cu compania RETIM.
Tarifele aplicabile pentru întreaga Zonă 1 Timiș vor fi:
-> Pentru Persoane fizice – tarife exprimate în lei cu TVA
Tarif – populație | U.M | Tarif cu TVA | ||
Unic | Rezidual | Reciclabil | ||
Populație Urban | Lei/pers/lună | 15,92 | 12,30 | 3,62 |
Populație Rural | Lei/pers/lună | 5,43 | 4,19 | 1,24 |
-> Pentru persoane juridice – tarife exprimate în lei fără TVA
Tarif – persoane juridice | U.M | Tarif fără TVA | ||
Unic | Rezidual | Reciclabil | ||
Agenții economici/Instituții Publice | Lei/tonă | 455,56 | 530,45 | 316,81 |
Localitățile care aparțin Zonei 1 a județului Timiș sunt următoarele: Becicherecu Mic, Biled, Bucovăț, Cărpiniș, Cenei, Checea, Dudeștii Noi, Dumbrăvița, Fibiș, Foeni, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Giulvăz, Iecea Mare, Mașloc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Otelec, Parța, Peciu Nou, Pișchia, Remetea Mare, Satchinez, Săcălaz, Sânandrei, Sânmihaiu Român, Șag, Șandra, Timisoara, Uivar, Variaș
ZONA 1, TIMIȘOARA
Luni 10 aprilie – Străzile: SPL. NICOLAE TITULESCU 12-29 (DRAGALINA – NUFĂRUL), GHEORGHE POP DE BĂSEȘTI, GHEORGHE BARIȚIU, GĂRII, NUFĂR, CONSTANTIN OLĂNESCU, GELU, CUCULUI, NICOLAE LEONARD (FRUNZEI – DÂMBOVIȚA), GIUSEPPE VERDI, CLOPOTULUI, CURCUBEULUI, CALEA ȘAGULUI 38 – 56, FRUNZEI case (LEONARD – CUCULUI).
Marți 11 aprilie – Străzile: JOSEF PREYER, MANGALIA, SPLAIUL TUDOR VLADIMIRESCU 31 – 47 (IULIU MANIU – CRIZANTEMELOR), CRIZANTEMELOR, ALEXANDRU VLAHUȚĂ, BUDAI DELEANU, POENIȚEI, VULTURILOR 1 – 35, NICOLAE LEONARD (DÂMBOVIȚA – VULTURILOR).
Miercuri 12 aprilie – Străzile: ION BARAC, VULTURILOR 30 – 78, 79 – 99 ( BUDAI DELEANU – TUDOR VLADIMIRESCU), TUDOR VLADIMIRESCU (CRIZANTEMELOR – SPL. SOFOCLE), CĂPITAN DAMȘESCU, ARDEALULUI 71 – 95, (din GABRIEL JOSEPH – ION BARAC), GABRIEL JOSEPH, DÂMBOVIȚA 69 – 77, 100 – 106A (ION BARAC – SOFOCLE), BABA NOVAC, RĂCHITEI, MARAMUREȘ RAHOVEI, POSADA, PIAȚA PRAHOVA, BANATUL, NICOLAE ANDREESCU 80 – 82, 107 – 109 (DÂMBOVIȚEI – MUNCII), GHEORGHE ȘINCAI, VASILE LUPU, SPLAIUL SOFOCLE (RAHOVEI – GABRIEL JOSEPH).
Joi 13 aprilie – Străzile: TITULESCU 21A, NUFĂR (blocuri), NICOLAE ANDREESCU 3 – 105, 2 – 78 (MUNCII – ELIBERĂRII), MARTIR GOGU OPRE, ARDEALULUI 1 – 69, 4 – 66 (ELIBERĂRII – MUNCII), MUNCII, MACARIE, ILIE GROPȘEANU, CORNELIU BABA, DAN PAVEL, AGRONOMIEI, PĂCII, GEORGE GEORGESCU, LĂMÂIȚEI, CUCULUI, NICOLAE LEONARD, GIUSEPPE VERDI, CLOPOTULUI, CURCUBEULUI, CALEA ȘAGULUI 38 – 56, FRUNZEI case ( LEONARD – CUCULUI), CONSTANTIN SILVESTRI, ION ROMÂNU, SPLAIUL SOFOCLE (Viaduct CF – SILVESTRI), DIMITRIE STAN, OCTAV BĂNCILĂ.
Vineri 14 aprilie – Străzile: IOAN SLAVICI, RĂSCOALA 1907, DUMITRU BAGDAZAR, CONSTANTIN NOTTARA, ROMÂNIȚEI, CONTEMPORANUL, VĂLIUG, PODGORIEI, NICOLO PAGANINI, NICOLAE FILIMON, IZLAZ 61 – 121, 52 – 122 (CHIȘODEI – CEFERIȘTILOR), FLORILOR, CEFERIȘTILOR, ETERNITĂȚII, JEAN PAUL MARAT, BARBU LĂUTARU, NICOREȘTI, ANTON BACALBAȘA, FRAGILOR, SULINA, CONSTANTIN DANIEL, VASILE NICOLESCU, ALINA C. IONESCU, KARL BROKY, ALMA CORNEA IONESCU, POIENIȚEI, POIANA RUSCĂI, VULTURILOR 1- 35.