+40 374 885 692

OCNA MUREȘ. Se cipează pubelele negre de colectare a deșeurilor reziduale

Operatorul de salubrizare care prestează serviciul de colectare și transport al deșeurilor menajere din Ocna Mureș anunță locuitorii de la case că în următoarea perioadă are loc operațiunea de montare a cipurilor pe pubelele de colectare a deșeurilor reziduale.

Compania RER Vest SA, care de mai bine doi ani ridică deșeurile menajere din Ocna Mureș, va realiza o adaptare a pubelelor negre alocate locuitorilor de la case. Astfel, începând cu data de 15 februarie o echipă a companiei va monta cipuri pe aceste recipiente.

Când se realizează ciparea?

Operațiunea se realizează la fiecare casă chiar în ziua din săptămână când se colectează deșeurile reziduale. Astfel, cetățenii care locuiesc la case sunt rugați ca în ziua de ridicare să lase pubelele negre în stradă în intervalul orar 08.00 – 16.00, chiar daca mașina de colectare a trecut și le-a golit deja. Alt echipaj, separat de mașina de colectare, realizează operațiunea de cipare a pubelelor în intervalul orar sus-menționat.

De ce se face acest lucru?

Cipurile de pe pubelele negre vor permite citirea și identificarea automată a pubelelor negre de către utilajele de salubritate, atunci când acestea sunt golite. În felul acesta, va exista o evidență mai clară a numărului de recipiente, corelate cu contractele încheiate de către cetățeni. De asemenea, sistemul de pubele devine uniform în toate zonele din județul Alba în care operează compania RER Vest SA, ca parte a Asocierii RER Vest-RETIM. În celelalte mari orașe – Alba Iulia, Aiud, Teiuș, Sebeș și Cugir – acest sistem de pubelă cu cip a fost deja implementat la locuitorii de la case.

Cum arată o pubelă cu cip?

Cât durează operațiunea în Ocna Mureș?

Se estimează că toate pubelele vor fi cipate în decurs de trei săptămâni, adică până la data de 06 martie 2022.

Toate informațiile necesare despre colectarea deșeurilor menajere în zonele în care operează Asocierea RER Vest-RETIM le găsiți la următoarele pagini : https://rervest.ro/utile/zona-alba/  sau  https://retim.ro/alba . Cetățenii din Ocna Mureș ne pot scrie pe adresa de email dedicată – contracte.ocnamures@rervest.ro   sau ne pot suna la numărul de Call Center 0374885694 ,  de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

INAPOI LA STIRI